ROMULUS BULACU: Planul Național de Investiții și Relansare Economică, proiect realist al guvernului Orban

09 Iul 2020
Planul Național de Investiții și Relansare Economică, document elaborat de Guvernul României, este un proiect ambițios și realist, care conturează direcții clare de dezvoltare și modernizare pentru România.
O țară nu se poate dezvolta susținut fără o strategie detaliată, un plan care trebuie pus în aplicare, pe termen scurt și lung. Se pune punct unui haos creat anterior prin măsuri electorale și populiste, care au mizat doar pe consumul populației și care au creat mari dezavantaje în toate sectoarele economice. Prin acest proiect de țară, lansat de Guvernul României investițiile, digitalizarea și inovarea devin soluții reale pentru strategia de relansare economică.
Programul „Reclădim România”, în valoare de peste 100 de miliarde de euro, urmează să fie finanțat din fonduri alocate de la bugetul de stat și din fonduri europene, cu măsuri concrete imediate. Investițiile vor fi concentrate pe infrastructura de transport, în sănătate, educație, dar și energie, adică în zonele ocolite de aproape toate guvernele de până acum, dar care dau măsura dezvoltării unei națiuni. Planul de relansare prevede măsuri de sprijin pentru domeniile afectate de criza pandemiei, de la granturi pentru IMM-uri, digitalizare, susținerea angajaților și ocuparea forței de muncă, dar și un parteneriat al administrației cu companii românești puternice, competitive, care au capacitatea de a face faţă competiţiei globale. Măsurile economice din Planul Național de Relansare vor fi transpuse în acte normative și aprobate în Guvern în cel târziu o lună de zile.
Planul Național de Investiții și Relansare Economică prevede construirea a peste 3.400 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, 3 spitale regionale, 25 de spitale județene, peste 100 de spitale orășenești, peste 1.000 de unități medicale în mediul rural, sute de grădinițe, școli, campusuri și cămine universitare. Programul, în valoare de peste 100 de miliarde de euro, urmează să fie finanțat atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene.
"Reclădim Romania" este un program conceput pentru consolidarea României moderne, europene, dar mai ales competitive!
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...