Consiliul Județean investește 1 milion de euro în Căminul groazei de la Măciuca

30 Iun 2020
Imaginile șocante realizate la finalul anului 2016 de la Centrul de de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca, în care bolnavii erau legați de paturi sau de bănci cu chingi au ținut capul de afiș al tuturor publicațiilor locale și naționale. Imaginile înfățișau o realitate crunta de la spitalul Maciuca, unde erau internati 50 de oameni. Pacientii erau încatușați, iar condițiile inumane.
Iată că la mai bine de 3 ani de zile, Consiliul Județean Vâlcea investește în centrul de la Măciuca un milion de euro în reabilitarea acestui centru.
”Căminul de la Măciuca era la începutul mandatului meu o rușine națională. Acum, urmare a contractului pe care l-am semnat, se investesc în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca 4.866.272 lei (aprox. 1 milion euro).
Mi-am propus ca acest cămin să fie unul dintre cele mai moderne din România, și așa va fi. În curând vom finaliza lucrările.
O mare problemă a fost faptul că locația, fostă clădire CAP, nu era racordată la apă curentă. Ei bine, astăzi am rezolvat acest lucru. Am propus, iar consilierii județeni au aprobat alocarea fondurilor, respectiv 423.195 lei, pentru această investiție”, susține președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...