BUDEȘTI: Primarul Vlădulescu premiază EXCELENȚA

29 Iun 2020
Vineri, 26 iunie a.c., a fost o zi importantă pentru învățământul din localitatea Budești. Primarul Ion Vlădulescu și Consiliu Local au premiat elevii care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură în anul școlar care tocmai s-a încheiat. Astfel, s-a decis premierea elevilor cu medii de la 10 până la 9. Au fost premiați 51 de elevi. Copiii care au primit premiul I au fost renumerați și cu suma de 700 de lei, cei care au primit premiul II suma de 500 de lei, pentru premiul III s-au oferit premii în valoare de 400 de lei, iar pentru mențiuni 300 de lei.
”În primul rând, vreau să mulțumesc cadrelor didactice, s-au implicat activ, dar și părinților care au fost alături de copiii lor. Deși situația nu a fost una prielnică procesului de învățământ, mai ales că în ultima perioadă orele s-a desfășurat on-line, atât profesorii, cât și elevii au făcut față cu brio provocărilor.
Sper ca noul an școlar să ne găsească într-o altă situație, cu elevii în bănci, și nu în fața calculatoarelor sau a tabletelor. Doar prin obținerea unor rezultate bune la școală, putem face performanță în viață. Încă de anul trecut, am început premierea elevilor cu cele mai bune medii și am de gând să continui această inițiativă. Vreau ca școala din Budești să ajungă printre cele mai bune școli din județul Vâlcea”, a fost mesajul primarului Ion Vlădulescu către elevi la festivitatea de premiere.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...