TRAGEDIE FĂRĂ MARGINI! Radu Drăgan a pierdut lupta cu viața la numai 13 ani! ediție tiparită

UPDATE: De la ora 19, Radu va așteaptă la Mănăstirea Antim (Schitul Toianu), pentru a-i aduce un ultim omagiu! Înmormântarea va avea loc, sâmbătă, 20 iunie, ora 12!

Micuţul Radu Drăgan, pentru care vâlcenii s-au mobilizat în număr mare în încercarea de a-i salva viaţa, a fost învins de boala nemiloasă. Copilaşul în vârstă de numai 13 ani a decedat în această dimineață, la Spitalul Județean Vâlcea, la secția Pediatrie. Radu a făcut stop-cardio respirator. În ultima perioadă, starea lui Radu se înrăutățise, aproape orbise și i se administra morfină. Cea mai mare dorința a sa era să împlinească 14 ani pentru a avea buletin. Din păcate, nu a mai apucat. A murit la doar 13 ani, lăsând un mare gol în sufletul părinților care au luptat până la capăt pentru el. 

Destinul a fost foarte crud cu acest copil, aflat la primii săi paşi în viaţă. De mai bine de 8 ani de zile, Radu Drăgan, un băiat cu o inimă de aur se luptă cu cea mai crâncenă boală a secolului 21: cancerul. De-a lungul anilor a suferit multiple operații pe creier, iar extraordinarii părinți ai lui Radu au ajuns la capătul puterilor fizice, emoționale, dar mai ales financiare.
”În data de 2 martie 2020, Radu a ajuns la clinica din Germania și a început procedurile și tratamentul. Părinții au reușit să achite avansul de 6000 euro, a mai rămas de achitat diferența de 8000 euro!
Împreună îl putem ajuta pe Radu să finalizeze tratamentul și așa, starea lui de sănătate se va îmbunătăți!

Când avea 6 ani, Radu Drăgan a fost diagnosticat cu tumoră cerebrală parietală stângă. A suferit multiple intervenții chirurgicale, dar problema a recidivat și Radu este supus din nou la tratamente invazive și extrem de costisitoare.

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...