Ziua Națională pentru Adopții! Povești spuse de oameni care au reușit să adopte un copil ediție tiparită

02 Iun 2020
La 2 iunie, suntem invitaţi să conştientizăm cât de important este pentru un copil să crească într-o familie, în care să se simtă iubit și protejat. În anul 2014, data de 2 iunie a fost declarată, prin lege, “Ziua Națională pentru Adopții”.
Ziua naţională pentru adopţie urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor.
Statistica arată că un copil instituţionalizat dorit de o familie ajunge în grija acesteia nu mai devreme de un an şi jumătate, timp în care trebuie parcurse numeroase proceduri legale.


Adopția pentru mine, o experiență unică

Iată povestea adopției băiețelului de aproape doi ani, văzută prin ochii mamei adoptive:

Mami! Mami! Mami! Mamiii! Maaaamiiiii! Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Mamimamimamimamimamiiiiiiiiiiii!!!! Mami, mami, mami,mami, mama, mamaaaaaaaaaa!!!!!
Mami, de ce e asa? Mami, ce este asta? Mamiiiiiii.....Mamiiiii!!!!! Este el, baiețelul meu de 6 ani.
Chiar dacă aud cuvântul acesta de n... ori pe zi, strigat pe multe intonații vocale, în diverse momente, uneori când am nevoie de liniște să lucrez de acasă, alteori vorbesc la telefon, alteori întrerup o discuție importantă... Niciodată nu mă supăr, niciodată nu mă deranjează. Am auzit mămici, pe la locurile de joacă, foarte supărate că sunt întrerupte din discuții de copii. Am citit pe un grup de mămici cum pentru fiecare dată când cineva din familie strigă „mami” trebuie să puna 1 leu în pusculita specială.
“Mami” este cel mai frumos cuvânt pe care îl cunosc. Stiți de ce? Pentru că 13 ani mi-am dorit să îl aud. Au fost anii în care am încercat să rămân însărcinată în mod natural, apoi diverse tratamente și intervenții. Au fost anii marilor dezamăgiri, ai neîmplinirii, ai frustrărilor, complexelor, suferințelor. Au fost ani cumpliți. Dintotdeauna am iubit copiii, de când mă știu imi doream să fiu mamă, să am doi copii (eu am fost singură la părinți). Îmi doream să pot să dăruiesc această iubire pe care doar o mama o poate dărui copilului său. Îmi doream să îl educ în felul meu calm și răbdător, să îl învăț tot ce știu…
La un moment dat a “încolțit” și ideea adopției. A fost o intâlnire informativă cu cei de la DGASPC cu ceva ani înainte, care ne-a speriat. Am perceput legislația ca fiind ostilă, parcă făcută în mod special să te sperie, să te facă să dai înapoi, să te răzgândești. Așa am simțit atunci. Nu eram pregătiți .
Au trecut ani și când am optat pentru adopție, trebuie să recunosc, aceasta a fost ultima opțiune. Am zis ceva de genul “acum ori niciodată”, mergem înainte și vom vedea ce va fi, fără prea mari speranțe.
Citisem pe internet povești ale multor cupluri despre procedură, despre cât de greu și dificil este, eram practic, din nou speriați.
Am făcut dosarul și l-am depus. A urmat ancheta socială în care am invitat persoane din anturaj ca să fie intervievați despre noi (prieteni, vecini, familie, colegi de serviciu). Toți erau la fel de emotionați ca și noi. A urmat evaluarea psihologică. Apoi cursurile.
Dintre toate, cursurile mi s-au parut cele mai solicitante din punct de vedere emoțional. De aceea, sfătuiesc pe toți cei ce cochetează cu ideea adopției, până nu sunt 100% convinși că este ceea ce își doresc cu adevărat, până nu simt că este ceea ce ei au nevoie, să nu demareze procedurile.
La cursuri am înțeles cu adevărat ce înseamnă un copil abandonat sau scos din familie, intrat în sistemul de protecție specială și parcursul diferit pe care il are fiecare. Ce citisem, auzisem până atunci nu a avut impactul pe care l-a avut explicația detaliată pe care am ascultat-o la cursuri. Legislația mi se părea nedreaptă, neadaptată acestor suflete care stau ani de zile în sistem, fără ca măcar să aibă posibilitatea să fie prezentați unor familii. Mi se părea că niciodată nu vom ajunge să fim sunați și să ni se spună că “suntem în potrivire” cu un copil. Uram ideea de a-ți alege copilul. Nu înțelegeam cum alte cupluri merg si văd 1, 2 , 5 copii și apoi refuză să continuie potrivirea. Îmi ziceam într-una că eu îmi doresc ca acel copil pe care îl văd prima dată, acela să rămână copilașul meu. Mă rugam la Dumnezeu să nu fim nevoiți să avem mai multe potriviri. Pentru acest aspect le multumesc și doamnelor care ne-au explicat într-un mod foarte clar că atunci când suntem sunați și ni se face prezentarea unui copil, dacă avem ceva ce nu ne convine, sa nu mergem înainte cu potrivirea. Să nu supunem copilașul unei întălniri.
Un astfel de copil trece prin multe până să își găsească familia. Să nu îngreunăm situația lui.
A venit și ziua când am fost sunați. Mult mai repede decât ne așteptam. Mult mai repede. Eu am răspuns, a trebuit să îmi stăpânesc bine emoțiile ca să înțeleg ce mi se spune.
Apoi a venit și ziua când l-am vazut pentru prima dată. Dar mai întâi a fost noaptea ce a precedat ziua… Nu am dormit deloc, emoțiile mă stăpâneau și întrebările îmi umblau prin cap la viteze maxime.
Când l-am vazut prima dată, o bucățică de om de 1 an și 10 luni, îmbrăcat în multe haine, doar ochii i se vedeau, ochii mari, clari, pătrunzători și veseli. Apoi mi-a zâmbit, m-a luat de mână. Au fost momente speciale care mi-au rămas în suflet. După ce am petrecut aproximativ 2 ore în acel parc, am știut ca el este COPILUL. Cum am știut? Nu aș putea să explic, am simțit pur și simplu. Ziua aceea este cea mai importantă zi din viața noastra și o serbăm ca atare în fiecare an. Pentru mine personal este mai importantă decât ziua lui de naștere, pentru că atunci eu nu am fost prezentă. Nu contează ca nu a fost în burtica mea, nu contează că nu l-am simțit mișcând din picioruse, nu contează ca nu l-am ținut în brațe bebeluș. Deși mi-aș fi dorit enorm aceste lucruri, ele au fost pe deplin compensate și sunt în continuare.
Totul a fost primit foarte bine de cei din anturaj, de familie, prieteni. Am avut susținerea lor și lucrurile au intrat foarte repede într-un “ normal” neașteptat. Nu ascundem de nimeni povestea adopției, nu este ceva tabu sau secret.
Sunt foarte emoțioanată de fiecare dată când trebuie să îi spun povestea noastră. Acum este mare, înțelege și pune întrebări, întrebări la care primește răspuns pe ințelesul vârstei lui. Însă nu i se pare nimic greșit, ciudat, pur și simplu asimilează informațiile și crește știindu-le. În acest moment pot spune ca mi-am amintit că am copilul adoptat, exact când am fost sunată ca să scriu aceste rânduri. Totul este atât de normal și natural, încât pur și simplu…uiți câteodată. Parcă așa a fost dintotdeauna.
Copilașul a avut noroc de o familie de asistenți maternali deosebiți, i-au oferit iubirea și îngrijirea ca și cum ar fi fost copilul lor, l-au iubit și îl iubesc în continuare. Am ales să ținem legătura cu ei, la început telefonic, le povesteam cum se adaptează și evoluează, până baiețelul a uitat complet imaginea lor. Iar acum, o dată, de două ori pe an ne vedem. Ei sunt parte din trecutul lui, din primele clipe de viață. Aceste moment îl vor defini la un moment dat.
Viața ni s-a umplut de soare și bucurie din momentul apariției baiețelului. Multe lucruri au devenit diferite, dar în bine. Te adaptezi repede cu lucrurile bune și frumoase.
Experiența adopției a fost de departe cea mai frumoasă din viața mea. Deși viața iți oferă neîncetat surprize plăcute și mai puțin plăcute, lucrurile bune rămân cele care ne definesc și ne ajută să fim tari, să mergem înainte, orice ar fi. Dacă ar fi sa o iau de la capăt în acest moment, aș face exact același lucru, aș opta pentru adopția acestei minuni, care astăzi implinește 6 ani.
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...