LIBER LA BĂLĂCEALĂ! Sâmbătă, 16 mai, se va deschide Ştrandul Ostroveni

Sâmbătă, 16 mai, primarul Mircia Gutău a decis să deschidă Ștrandul din Ostroveni. Conform unui comunicat de presă al primăriei, Ştrandul Ostroveni se va deschide în aceleaşi condiţii de acces ca şi anul trecut, cu diferenţa că intrarea va fi limitată astfel încât să se permită păstrarea unei distanţe de siguranţă între cei prezenţi.

Astfel, după 2 luni de stat în casă, râmnicenii se pot relaxa la ștrandul din Ostroveni. Și în acest an, ştrandul are noi facilităţi pentru vizitatori,. Printre acestea se numără un ansamblu modern şi elegant de unităţi comerciale ce urmează a fi deschis în zilele următoare.
Acesta a înlocuit vechile şi inesteticele chioşcuri existente până în sezonul precedent. Suplimentar, scăldatul în baza de agrement din Sudul municipiului este supravegheat permanent de un salvamar şi este asigurată asistenţă medicală.
De asemenea, vizitatorii pot petrece timpul pe terasele din cadrul bazei sau pot practica sporturi. Pot juca minifotbal sau tenis pe terenurile special amenajate. Mai au la dispoziţie mese de ping-pong şi se pot plimba cu hidrobicicletele ori cu un catamaran pe lac.
Pensionarii din Râmnicu Vâlcea au acces gratuit de luni până joi, sau intrare liberă după ora 18.00 în fiecare zi a săptămânii.
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...