VÂLCEA: 18,4 milioane euro, investiți într-un drum care nu a mai fost reabilitat de 45 de ani

DJ 677 A, de la Sutești, pe Crețeni, Amărăști, Glăvile, Pesceana, până la Șirineasa, a intrat în reabilitare. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care, în data de 24 aprilie 2020 a semnat ordinul de începere a lucrărilor.
Valoarea obiectivului de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 677A Crețeni (DN 67B) - Mrenești - Izvoru - Nemoiu - Amărăști - Glăvile - Cermegești - Pesceana - Șirineasa (DJ 677F)” se ridică la 88.400.344 lei (cca. 18,4 milioane euro), iar durata de execuţie a lucrărilor este de 2 ani și 6 luni.
”Obiectivul de investiții se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală și presupune: modernizarea DJ 677A pe întreaga lungime de 35,22 km; reabilitarea a 7 poduri; construirea a 626 de podețe de acces la proprietăți și reabilitarea celor existente; amenajarea a peste 40 de km de șant protejat din beton, rigole, trotuare, precum și lucrări de consolidare a platformei drumului, în mai multe zone.
Drumul județean 677A pornește din localitatea Suteşti, din DN 67B, traversează comunele Creţeni, Amărăști, Glăvile, Pesceana, terminându-se în comuna Șirineasa, în DJ 677F”, arată Constantin Rădulescu.
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...