DIALOG INCREDIBIL: Mi-a murit și mie soțul! Să nu-l pomenesc? NU AVEȚI VOIE, D-NĂ! (VIDEO)

06 Apr 2020

O pomenire a morților la biserica Sf. Ioan din Râmnicu Vâlcea s-a terminat cu apariția polițiștilor locali, care i-au amenințat pe preot și cei 6 - 7 enoriași cu amenzi de 20.000 de lei. Amenințarea nu s-a materializat pentru că, în final, preotul Nicolae Proteasa, fost director al Seminarului Teologic, a primit doar un avertisment verbal.
Momentul în care preotul este surprins de poliţiştii locali încălcând prevederile Ordonanţelor Militare a fost imortalizat şi postat pe Facebook.

Mi-a murit și mie soțul! Să nu-l pomenesc?

Întregul incident care a fost postat pe rețelele de socializare a avut loc duminică, 5 aprilie, în cutea curtea bisericii Sfântul Ion din Râmnicu Vâlcea. Cei doi oameni ai legii, dintre care unul era cameraman și se ocupa și de coloana sonoră, au intervenit brusc în timpul pomenirii morților a două familii din Râmnic.
Întrerupând slujba, polițiștii locali au început să legitimeze preotul, iar cel care filma a strigat amenințător: „20.000 vă dau!”.
Oamenii aflați la slujbă, cu colivele pe masă, vreo 6 - 7, care se afla la distanțe de câțiva metri între ei, au încercat să găsească înțelegere: „Nu vă supăraţi, dar vă rugăm nu vă supăraţi, dar părintele nu poate să ne controleze pe toţi... Vă rugăm frumos...”.
Replica polițistului a venit prompt: „Asta e batjocură. Lipsă de respect faţă de autorităţile statului. Când Ordonanţa Militară spune clar ce aveţi de făcut şi de respectat”.
O femeie în doliu încearcă să înțeleagă ce este de făcut în această situație și îi spune polițistului: „Domnule, mi-a murit şi mie soţul! Să nu-l pomenesc, domnule?”. Acesta a răspuns pe loc: „Nu aveţi voie, doamnă”.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...