CAS VÂLCEA: În atenția asiguraților! Se suspendă obligativitatea utilizării cardului de sănătate

31 Mar 2020
In conformitate cu dispozitiile Hotărârii de Guvern aprobata in data de 30.03.2020 care cuprinde o serie de măsuri în domeniul sănătății, pe perioada instituirii stării de urgență SE SUSPENDA obligativitatea utilizării cardului național de sănătate și a documentelor înlocuitoare ale acestuia, pentru persoanele asigurate.
Tot pe perioada stării de urgență, medicii de familie și medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultații la distanță, care pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare.
Medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriul clinic va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului și în registrul de consultații, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, și va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical.
Documentele, inclusiv prescripțiile medicale, vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
De asemenea, în vederea asigurării managementului pacienților simptomatici de către medicii de familie și medicii de specialitate din specialitățile clinice din ambulatoriul clinic, pe perioada stării de urgență pacienții beneficiaza de consultații, inclusiv la distanță, pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României, chiar dacă nu sunt asigurate.


CONDUCEREA CAS VALCEA
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...