De Ziua Mondială a Teatrului, 38 de artiști transmit mesajul dramaturgului Shahid Nadeem

27 Mar 2020
Pe 27 martie întreaga lume sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului. Actorii Teatrului „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, împreună cu alți artiști colaboratori, s-au reunit online și transmit mesajul unic dedicat acestei zile, semnat în 2020 de Shahid Nadeem, autor dramatic din Pakistan și directorul Teatrului Ajoka.
„Dacă eram pe scenă tot bagajul personal l-am fi lăsat la intrare și poate nu ne-am fi văzut particularitățile atâta de clar. Sunt aproape cinci decenii de când pe 27 martie ne amintim care-i rostul teatrului pe lume. De Ziua Mondială a Teatrului, așteptăm cu toții acel mesaj unic, adresat nouă, tuturor celor din breaslă. Tradus în aproape toate limbile pământului, îl citim în fața publicului, alături de colegii din trupă sau în intimitatea fiecăruia.
Anul acesta nu putem celebra printr-un spectacol; scenele mici și mari ale lumii sunt pustii de ceva vreme. Acum, mai mult ca niciodată, artiștii au nevoie de ceilalți pentru a putea continua să existe prin teatru. Contextul nu ne-a oprit să menținem tradiția, ba poate chiar ne-a dat forța și timpul să ne solidarizăm și să ne strângem cât mai mulți. Și pentru că textul e doar un pretext, noi vă spunem că: oricât de diferiți am fi, Teatrul ne aduce împreună!”
Va invitam să ascultați mesajul lor (disponibil pe Facebook și pe canalul de YouTube TAP): https://youtu.be/BOpl1KZ6hpQ
În ordinea apariției au citit mesajul: Vladimir Purdel (actor), Flavia Barabas (scenografă), Sever Andrei (actor și maestru sunet), Iulia Verdeș (actriță), Botos Bálint (regizor), Maria Sgârcitu (muzician), Réka Szász (actriță), Mirela Trăistaru (scenografă, artist vizual), Dan Pughineanu (actor), Vlad Bîrzanu (actor), Matei Lucaci-Grünberg (regizor), Florin Beciu (actor), Ana Șușca (actriță), Radu Constantinov (actor), Norbert Boda (regizor, actor), Vlad Massaci (regizor), Marian Râlea (actor), Ionuț Niculae (actor), Bianca Cuculici (actriță), David Schwartz (regizor, dramaturg), Tudor Andronic (actor), Mihaela Sîrbu (actriță), Alexandru Beteringhe (actor), Vladimir Anton (Regizor), Andrei Cătălin (actor), Ștefan Pavel (actor), Bogdan Tudor Pelerin (regizor), Vlad Trifaș (regizor), Denisse Moise (actriță), Ștefan Craiu (actor), Kostas Mincu (actor), Ciprian Nicula (actor), Iulia Antonie (actriță), Andrei Brădean (actor), Ana-Maria Carablais (actriță), Tudor Lucanu (regizor), Maria Simona Arsu (actriță), Chris Simion-Mercurian (regizoare).
La mulţi ani artiștilor de pretutindeni!

Mai multe informații pe http://teatrulantonpann.ro/ și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/teatrulantonpann/.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...