INFORMARE DSP VÂLCEA: 223 de persoane în izolare la domiciliu, 2 persoane în carantină și 4 persoane internate în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea

Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus a ajuns în România la nouă persoane.

Pe lista celor infectați cu COVID-19 s-au adăugat, în ultimele ore, doi bărbați și o adolescență de 16 ani. Chiar dacă numărul pacienților este în creștere, autoritățile ne transmit că au situația sub control.

Boala a apărut până acum doar la persoane care s-au întors din Italia ori au intrat în contact cu ele. Un bărbat din Olt - de pildă - a călătorit în același autocar cu pacientul de 71 de ani din Suceava, confirmat zilele trecute cu coronavirus, iar adolescenta de 16 ani învață în aceeași școală cu băiatul din Timișoara care ar fi luat boala de la unchiul său. 

În județul Vâlcea, nu avem niciun caz confirmat de infectare cu coronavirus.

”În urma apariției în presa locală a unui articol privind întoarcerea de la Roma în week-end a celor 2 vâlceni, facem precizarea: De la data revenirii în țară, regiunea Lazio (Roma) nu se află în monitorizare (zona roșie sau galbenă), motiv pentru care intrarea în carantină, izolarea la domiciliu în cazul celor doi nu erau necesare.
La momentul actual, la nivelul județului Vâlcea, avem în izolare la domiciliu un număr de 223 de persoane, 2 persoane în carantină și 4 persoane internate în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Testele efectuate persoanelor internate au fost negative”, se arată într-un comunicat al DSP Vâlcea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...