Politist fals prins de jandarmii din Vâlcea

Un bărbat de 39 de ani legitima femei sub pretextul că este poliţist şi a fost prins de jandarmi.

Sâmbăta trecută, echipajul de jandarmerie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost sesizat în jurul orelor 24.00, printr-un apel 112, să se deplaseze la Spitalul Judeţean Vâlcea, secţia U.P.U., întrucât un bărbat susţinea că i se aduc expresii şi cuvinte jignitoare de către cadrele medicale.

Faţă de cele sesizate, jandarmii s-au deplasat la spital, ocazie cu care au procedat la legitimarea apelantului. Acesta era un sibian în vârstă de 39 de ani şi se afla în vizită la un pacient.

Pe parcursul verificărilor , jandarmii au fost din nou sesizaţi, de această dată în mod direct, de către două minore aflate în sala de aşteptare a spitalului, cu privire la faptul că bărbatul îşi declinase calitatea de poliţist şi le solicitase actele de identitate fără niciun motiv.

Având suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei fapte de natură penală, bărbatul a fost percheziţionat corporal, moment în care au fost găsite actele de identitate ale fetelor.

Jandarmii au fost întocmit actele de sesizare şi le-au predat Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...