NEWS ALERT! Virgil Pârvulescu, în cărți pentru postul de PREFECT DE VALCEA?

UPDATE: În ședința de guvern de vineri, 6 decembrie 2019, premierul Ludovic Orban îl va destitui pe prefectul de Valcea, Florian Marin. Până la numirea unui nou prefect, atribuțiile lui Florian Marin vor fi preluate de subprefectul Aurora Gherghina. 

 

În unele medii politice vâlcene se discuta tot mai asiduu despre numirea lui Virgil Pârvulescu, în funcția de prefect al județului Vâlcea. Mutarea, dacă ea s-ar concretiza, pe lângă faptul că ar fi una spectaculoasă, s-ar dovedi a fi cu câștiguri electorale pe termen lung pentru liberali. Este foarte posibil ca până la sfârșitului anului Vâlcea sa aiba un alt prefect, iar acesta să fie Virgil Pârvulescu.
Virgil Pîrvulescu, fostul șef al Finanțelor Publice Vâlcea, a fost numit de premierul Viorica Dăncilă în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial la începutul anului 2019.
Trei luni mai târziu, el a fost destituit din funcție, întorcându-se pe postul său din cadrul ANAF Vâlcea.
Virgil Pîrvulescu a condus până la finalul lunii decembrie 2018 Administrația Finanțelor Publice din județul Vâlcea, fiind înlocuit de Gheorghe Gogârnoiu.
Pîrvulescu deține șase terenuri și două locuințe, nu are depozite și nici credite, potrivit declarației de avere.

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...