CONSULTARE PUBLICĂ: Ce facem cu clădirea de la Ştrandul Ostroveni? (FOTO)

Consecvent ideii de consultare a râmnicenilor asupra celor mai importante probleme din municipiu, primarul Mircia Gutău îi invită pe toţi cei interesaţi miercuri, 11 decembrie, de la ora 17.00, la Cinematograful ”Geo Saizescu”, la o dezbatere publică privind viitoarea destinaţie a clădirii nefinalizate de la Ştrandul Ostroveni, realizată în cadrul proiectului ”Reabilitare şi modernizare baza de agrement Ostroveni”.
Proiectul cu o valoare totală de aproape 32 milioane lei a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 şi aprobat pentru o finanţare nerambursabilă de 15,5 milioane lei la începutul anului 2014. Principalele lucrări propuse erau construirea unei clădiri monobloc peste bazinul nr. 1 (cu toate spaţiile necesare desfăşurării unei funcţiuni de agrement), compartimentarea bazinului existent în trei bazine, dotarea clădirii cu echipamente tehnice moderne şi reabilitarea spaţiilor exterioare din incinta Ştrandului Ostroveni. Termenul de finalizare a contractului a fost stabilit la 31.12.2018.
Pe parcursul derulării lucrărilor, în urma constatării nerespectării obligaţiilor legale şi contractuale de către asocierea dintre constructor şi proiectant, Primăria municipiului a luat decizia rezilierii contractului de execuţie a lucrărilor începând cu data de 22.06.2017; măsura a fost contestată de către antreprenor, iar litigiul se află în prezent pe rolul instanţei de contencios, ceea ce a pus Primăria municipiului în imposibilitatea de a încheia fizic şi financiar proiectul. Suma de 1.684.765 lei, primită până atunci din fonduri europene, a fost restituită, iar finanţarea a fost pierdută.
Valoarea lucrărilor executate până în prezent este de peste 11 milioane lei, iar obiectivul se află în conservare. În cursul anului 2019, ţinând cont de modificările legislative apărute între timp şi de recomandările desprinse din expertiza tehnică efectuată la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, Municipalitatea a revizuit proiectul tehnic şi devizul aferent pentru acest obiectiv de investiţii, suma necesară rezultată pentru lucrările rămase de executat fiind de 24.328.009,91 lei.
În aceste condiţii, alternativele supuse consultării publice de miercuri sunt continuarea investiţiei în coordonatele stabilite iniţial - ceea ce ar presupune un efort financiar de peste 5 milioane de euro din bugetul local - sau încheierea, cu costuri minime, a lucrărilor la clădirea monobloc şi schimbarea destinaţiei acesteia. Decizia luată în urma acestei dezbateri publice va fi tradusă într-o hotărâre a Consiliului Local care să stabilească viitorul acestei investiţii.
Pentru o cât mai bună informare a publicului participant, pe site-ul Primăriei municipiului, la adresa www.primariavl.ro, este disponibilă spre consultare o prezentare a acestui proiect.

 

 

CITEȘTE ȘI ȘI https://www.voceavalcii.ro/1034-teparii-de-la-delta-acm-93.html

 

EXCLUSIV: Proiectul de MODERNIZARE al Ştrandului Ostroveni, ÎN PERICOL! ISC Vâlcea a sistat lucrările din cauza unor nereguli GRAVE (FOTO)

https://www.voceavalcii.ro/41232-exclusiv-proiectul-de-modernizare-al-strandului-ostroveni-in-pericol-isc-valcea-a-sistat-lucrarile-din-cauza-unor-nereguli-grave-foto.html

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

16
Ian2020
Despre morți numai de bine!

Despre morți numai de bine!

Written byRomeo POPESCU

"În singuratate înveți rugăciunea și meditația care îți arată că ea, singuratatea, nu există." - Ioan Gyuri Pascu Despre regretata Cristina Țopescu este vorba. O tragedie neașteptată. Nici nu a început bine anul și o veste dramatică a întristat România....

Opinii

06
Ian2020
Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Written byMagda POPESCU

Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri. Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în...