Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Sărbătoarea ''Fiii Satului'' la Gușoeni! Nume mari ale muzicii populare vor fi pe scenă

Vineri, 6 decembrie 2019, va avea loc prima ediție a Sărbătorii “Fiii Satului” în comuna Gușoeni din Vâlcea.

Comuna Gușoeni își sărbătorește oamenii de ieri și de azi, cu respect pentru faptele lor și cu responsabilitate pentru generațiile următoare. Sărbătoarea va începe la ora 10:30 cu o ședință solemnă a Consiliului Local Gușoeni, pentru acordarea titlului de cetățean de onoare. Programul continuă de la ora 11:00 până la 11:30 când va avea loc o ceremonie religioasă cu ocazia dezvelirii bustului doamnei Malvina Urșianu și a inaugurării Căminului Cultural. Programul evenimentelor continuă astfel:
11:30-12:30 Alocuțiuni susținute de către personalități și oficialități;
12:30-13:00 Program artistic de Moș Nicolae, susținut de elevii Școlii Gimnaziale Gușoeni;
13:00-14:00 Prezentarea „fiilor satului” invitați la prima ediție a acestei sărbători;
14:00-20:00 Spectacol folcloric de muzică populară oferit de:
- Ansamblul „Rapsodia Vâlceană”
- Taraful „Lăutarii din Gușoeni”
- Ansamblul „Doina Gorjului”
De asemenea, vor interpreta artiștii Mioara Raica, Cristina Udrea, Luminița Tănasie, Maria Militaru, Corin Dobrinescu, Luminița Tănăsie, Rodica Nicolescu, Ana Maria Iorga, Zorina Bălan, Alin Milică, Roxana Croitoru, Claudia Torop, Georgiana Bîrsac, Nicoleta Lătărețu, Ion Drăgan, Reli Sanda, Victorița Lăcătușu, Maria Loga, Delia Barbu. Evenimentul va fi prezentat de Ilie Dură. Spectacolul se va încheia cu un foc de artificii.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)