TRAGEDIE! Un bărbat imobilizat la pat a murit într-un incediu provocat de țigară la Păușești Otăsău

05 Noi 2019
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi să intervină, marți dimineață, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă în comuna Păuşeşti, satul Barcanele.
Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta mocnit în interiorul locuinţei, iar proprietarul acesteia, un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani era întins în pat, în camera în care se manifesta incendiul.
”Bărbatul avea arsuri de gradul II pe aproximativ 40% din suprafata corpului si nu prezenta semne vitale. Potrivit declaratiilor facute de vecini, victima era nedeplasabila fiind imobilizata la pat. Din pacate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea barbatului, decesul acestuia fiind declarat de medicul de la ambulanta. Cercetarile preliminare efectuate la fata locului arata ca incendiul s-ar fi declansat in interiorul locuintei, in zona patului, de la o tigara aprinsa consumata de persoana decedata. Cercetarile ulterioare vor stabili si cauza exacta a decesului”, arată reprezentanții ISU Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...