Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

BOGDAN MATEI: E o mare prostie ca MTS să fie comasat cu un alt minister

16 Oct 2019
Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă în care a prezentat bilanţul mandatului său de 11 luni, că ar fi o prostie ca această instituţie să fie comasată cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

"Cu siguranţă că mai sunt multe lucruri de făcut, la sfârşitul celor 11 luni nu pot decât să vă mulţumesc tuturor, colegilor care fac parte din cabinet, secretarilor de stat, şi subsecretarilor de stat, tuturor preşedinţilor de federaţii, celor care s-au implicată în domeniul Tineretului. Pentru mine a fost o mare onoare să fiu ministru în acest minister, a fost un vis pe care mi l-am îndeplinit şi ca profesor de educaţie fizică şi sport voi fi alături mereu de sportul românesc, dar şi de ceea ce înseamnă educaţia fizică sau sportul de masă. Sper ca cel ce va veni să continue proiectele frumoase pe care noi le-am început. Şi mai am o singură dorinţă la cei care astăzi încearcă să facă guvernul. Să înţeleagă cu seriozitate dar şi cu responsabilitate că această instituţie trebuie să rămână Ministerul Tineretului şi Sportului şi nu în altă parte. Din punctul meu de vedere este o mare prostie ca acest minister de tineret şi sport să îl comasezi cu un alt minister, oricare ar fi el. Ştiu că există discuţii că şi-ar dori că acest minister să treacă la Ministerul Educaţiei Naţionale, unde de altfel a mai fost cu ceva ani în urmă şi s-a dovedit că nu este o măsură foarte bună. Din punctul meu de vedere, dar şi al celor care astăzi lucrează în domeniul tineret şi sport, acest minister trebuie să rămână sub această formă pentru că într-adevăr s-au făcut paşi importanţi şi nu cred că este oportun acum ca acest minister să treacă în subordinea altui minister. Ba mai mult, cu toţii ne mândrim cu tot ceea ce avem noi mai bun, şi anume campionii României, ei sunt cei mai buni ambasadori pe care România îi are. Cred că merită ca dumnealor să aibă Ministerul Sportului", a declarat Matei.

El a precizat că nu se poate vorbi de reduceri de personal în domeniile tineret şi sport, întrucât nu există suficienţi angajaţi.

"Se vorbeşte foarte mult de finanţarea sportului, de relansarea anumitor sporturi, iar dumnealor acum ne vorbesc de comasări. Nu este oportun, mai ales că suntem în antreu olimpic, Tokyo 2020 bate la uşă. Eu cred că suntem pe un trend foarte bun cu privire la sportivii pe care i-am calificat la ora actuală şi suntem cu speranţe că vom mai califica şi alţi sportivi la Tokyo 2020, este oportun să rămânem sub această formă, Ministerul Tineretului şi Sportului, şi spun să rămânem pentru că şi eu fac parte din acest domeniu. Fac un apel la cei care doresc să formeze astăzi un guvern să înceteze cu aceste discuţii cu privire la comasarea Ministerului Tineretului şi Sportului sub alte cupole, pentru că nu este oportun şi nu cred că este cazul să vorbim de reduceri de personal la acest minister pentru că şi aşa suntem în deficit de personal", a mai spus ministrul.

Bogdan Matei crede că un nou Guvern nu va putea fi votat mai devreme de trei săptămâni: "Voi rămâne la minister până când dumnealor îşi vor asigura majoritatea. Eu cred că va depăşi trei săptămâni".
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella