FOTO: Ei sunt elevii premiaţi la prima GALĂ A EDUCAŢIEI din Vâlcea

În data de 4 octombrie 2019, Consiliul Județean Vâlcea, alături de Inspectoratul Școlar Județean, a organizat prima sesiune de premiere a elevilor și profesorilor cu rezultate notabile din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Vâlcea. În cadrul evenimentului, au fost premiați elevii care au obţinut distincţii, medalii şi premii speciale la competiţiile şcolare naționale și internaționale, dar și dascălii care le-au fost alături în obținerea acestor rezultate. “Gala Educației 2019”, organizată la inițiativa președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a însemnat, pe lângă premierea celor mai buni elevi ai județului, dialoguri şi momente artistice de o înaltă ţinută.

„Ii mulțumesc bunului Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu tineri talentați și deștepți și că la Vâlcea se face, de multi ani, performanță în școli. Noi, ca și administrație publică județeană, i-am adus astăzi în fața dumneavoastră pe cei care ne-au făcut mândri cu fiecare titlu obținut, pentru a le arăta prețuirea și pentru a le transmite toate gândurile bune. Gestul nostru de a-i premia este unul simbolic, adevărata rasplată o vor primi în viitor, când vor deveni profesioniștii de care țara are nevoie.
Dragii mei, prin rezultatele notabile obținute, voi sunteți cei care ne faceți să privim cu mai multă încredere în viitor. Voi sunteți dovada faptului că, dacă vrei, poți și că munca înnobilează omul. Sunt încrezător în forța și valoarea fiecăruia dintre voi, dar și în puterea voastră de a duce mai departe prestigiul învățământului vâlcean. Ne dorim ca această Gală să devină tradiție, pantru ca toți elevii cu rezultate excepționale să simtă că sunt apreciați pentru eforturile și rezultatele lor. Este felul nostru de a le mulțumi și de a le spune că acest județ va merge înainte și se va dezvolta și cu ajutorul lor.” - susţine președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.



LIMBA ROMÂNĂ, LIMBA LATINĂ ȘI LIMBI CLASICE

1. Elev ȘEULEANU ANA - profesor UNGUREANU DANIELA RODICA/PILOIU DANA - ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,ANTON PANN” RM. VÂLCEA - MENȚIUNE - cls. VI - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ/ RELIGIE - CONCURS NAȚIONAL INTERDISCIPLINAR CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ V-XII -
2. Elev GRUIȚOIU M. ANA-MARIA - prof. SPIRIDON ELENA/PILOIU DANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,ANTON PANN” RM. VÂLCEA- PREMIUL I - cls. VIII - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ/RELIGIE - CONCURS NAȚIONAL INTERDISCIPLINAR CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ V-XII
3. Elev DOGARU ALEXIA IOANA - prof. IONIȚĂ ISABELLA ELENA/MANU CRISTIAN
COLEGIUL NAȚIONAL „ALEXANDRU LAHOVARI” RM. VÂLCEA - PREMIUL III - IX - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ/RELIGIE - CONCURS NAȚIONAL INTERDISCIPLINAR CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ V-XII
4. Elev DEDIU C. ANDA DIANA - prof. DRĂGUȚ ADELA
COLEGIUL NAȚIONAL ”GIB MIHĂESCU”, DRĂGĂȘANI - MENȚIUNE M.E.N. - A X-A - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
5. Elev OLARIU C. ȘTEFAN - prof. PASCARU MARIANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”TAKE IONESCU”, RM. VÂLCEA - MENȚIUNE M.E.N. - cls. A VI-A - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
6. Elev DEDIU C. ANDA DIANA - prof. POPESCU CAMELUȚA
COLEGIUL NAȚIONAL ”GIB MIHĂESCU”, DRĂGĂȘANI - PREMIUL AL II-LEA - cls. A X-A - LIMBA LATINĂ - CONCURS NAȚIONAL DE LIMBA LATINĂ CERTAMEN OVIDIANUM PONTICUM
7. Elev DEDIU C. ANDA DIANA - prof. POPESCU CAMELUȚA
COLEGIUL NAȚIONAL ”GIB MIHĂESCU”, DRĂGĂȘANI - MENȚIUNE M.E.N. - A X-A - LIMBA LATINĂ - OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBI CLASICE
8. Elev TRIFAN P.MARIN PAUL - prof. POPESCU ANDREI
SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ”SFÂNTUL NICOLAE”,RM. VÂLCEA - PREMIUL AL II-LEA - cls. A IX-A - LIMBA GREACĂ - OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBI CLASICE
9. Elev DIACONU I. ANA MARIA - prof. SIMIONESCU ELENA SIMONA
LICEUL CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, HOREZU - MENȚIUNE M.E.N. - cls. A XI-A - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ
10. Elev CĂLINESCU GEORGE ALEXANDRU - prof. PASCARU MARIANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”TAKE IONESCU”, RM. VÂLCEA - PREMIUL I - A VII-A - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - CONCURSUL NAȚIONAL TRANSCURRICULAR DE LECTURĂ ȘI INTERPRETARE “IONEL TEODOREANU”
11. Elev PĂNESCU A. DARIA PETRUȚA - prof. PASCARU MARIANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”TAKE IONESCU”, RM. VÂLCEA - MENȚIUNE M.E.N. - cls. A VIII-A - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - CONCURSUL NAȚIONAL TRANSCURRICULAR DE LECTURĂ ȘI INTERPRETARE “IONEL TEODOREANU”
12. Elev LINTE L. MARIA - prof. MARINESCU ANDREEA
C.N.I. „MATEI BASARAB”, RM. VÂLCEA - MENȚIUNE M.E.N. - A VI-A- LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - CONCURSUL NAȚIONAL TRANSCURRICULAR DE LECTURĂ ȘI INTERPRETARE “IONEL TEODOREANU”

LIMBI MODERNE

1. Elev PREDESCU C. ELENA SIMONA - prof. IONESCU MONICA
SCOALA GIMNAZIALA ANTON PANN, premiul I, cls. VIII - LIMBA FRANCEZA - OLIMPIADA NATIONALA
2. Elev ZARIOIU C. DENISA ELENA - prof. PATRULESCU ANEMONA
CN MIRCEA CEL BATRAN, premiul Menţiune, cls. IX SECTIUNEA A, LIMBA ENGLEZA, OLIMPIADA NATIONALA
3. Elev ARNAUTU A. RALUCA ELENA - prof. CONEA DANIELA
CN MIRCEA CEL BATRAN, MENTIUNE, cls. IX SECTIUNEA B, LIMBA ENGLEZA, OLIMPIADA NATIONALA
4. Elev FASUI CATALINA - prof. BECA ANDREEA
CN MIRCEA CEL BATRAN, MENTIUNE, cls. VII, LIMBA ENGLEZA, OLIMPIADA NATIONALA
5. Elev FLORESCU MEDEEA - prof. ALEXANDRU GRUIA FLORIANA
CN MIRCEA CEL BATRAN, premiul I, XI-SECTIUNEA PROIECT, LIMBA GERMANA, OLIMPIADA NATIONALA
6. Elev FLORESCU MEDEEA - prof. ALEXANDRU GRUIA FLORIANA
CN MIRCEA CEL BATRAN, MENTIUNE, XI-INDIVIDUAL, LIMBA GERMANA, OLIMPIADA NATIONALA
7. Elev GEORGESCU MARA ALEXANDRA - prof. BREZAI CRISTINA
CNI MATEI BASARAB, premiul III, cls. IX-INDIVIDUAL, LIMBA GERMANA, OLIMPIADA NATIONALA

MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE

1. Elev MIREA BULUBAȘA LUCA - PROF. IVANCU MIHAIL
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 4, RM. VÂLCEA, MENTIUNE, cls. VII, MATEMATICĂ, OLIMPIADA DE MATEMATICĂ
2. Elev CIAUȘESU CONSTANTIN PETRIȘOR - prof. NIȚOIU ANA,BREBEANU ADRIANA, DUMITRAȘCU ION, IACOB CONSTANTIN
COLEGIUL NAȚIONAL "GIB MIHĂESCU", DRĂGĂȘANI, MEDALIE DE AUR + 2 MENȚIUNI, cls. XI, FIZICĂ, CHIMIE, BIOLOGIE, GEOGRAFIE, OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ "ȘTIINȚELE PĂMÂNTULUI"
SEUL, COREEA DE SUD/ OLIMPIADA INTERDISCIPLINARĂ "ȘTIINȚELE PĂMÂNTULUI"/ OLIMPIADA DE CHIMIE
3. Elev LUCULESCU ȘTEFAN - prof. STAN ANIȘOARA
C.N. GIB MIHĂESCU, DRĂGĂȘANI, premiul III, cls. XI, FIZICĂ, OLIMPIADA DE FIZICĂ
4. CONSTANTINESCU ANDREEA MIHAELA, POPESCU GEORGE RĂZVAN, - prof. MAZILU DIANA
COLEGIUL NAŢIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN, RÂMNICU VÂLCEA, MENȚIUNE, XI, CHIMIE, SESIUNEA DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE "CHIMIA PRIETEN SAU DUȘMAN?"
5. Elev LICU LC.MIHAIL CĂLIN - prof. LUNCEANU GABRIELA
COLEGIUL ENERGETIC, RM. VÂLCEA, premiul I, XII, Chimie, CONCURSUL NAȚIONAL DE CHIMIE "PETRU PONI"
6. Elev VLĂDOI GH.S. MARIA-MĂDĂLINA - prof. LUNCEANU GABRIELA
COLEGIUL ENERGETIC, RM. VÂLCEA, MENȚIUNE , XI, CHIMIE, CONCURSUL NAȚIONAL DE CHIMIE "PETRU PONI"
7. Elev POPA IRINA ELENA - prof. ANGELESCU RODICA
LICEUL CONSTANTIN BRÂNCOVEANU HOREZU, MENŢIUNE , cls. VII, BIOLOGIE, OLIMPIADA DE BIOLOGIE
8. Elev CĂLVUN NICOLAE ALEXANDRU - prof. RADU EMILIA
COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB RM.VÂLCEA, PREMIUL III, cls. XI BIOLOGIE, CONCURSUL DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE ALE ELEVILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL
9. Elev BUŞAGĂ ANDREEA - prof. PĂTRU ALEXANDRA
COLEGIUL NAŢIONAL ALEXANDRU LAHOVARI RM.VÂLCEA, MENŢIUNE , cls. XII, GEOGRAFIE, OLIMPIADA DE GEOGRAFIE
10. Elev DUMITRU CONSTANTIN RADU - prof. MANDA MIHAI
ŞCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RM.VÂLCEA, PREMIUL II, cls. VI, GEOGRAFIE, CONCURSUL TERRA-MICA OLIMPIADĂ DE GEOGRAFIE
11. Elev PETCU ELENA DANIELA - prof. CĂLVUN GEORGIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ CÂINENII MARI, MENŢIUNE , cls. VI, GEOGRAFIE, CONCURSUL TERRA-MICA OLIMPIADĂ DE GEOGRAFIE
12. Elev TUDOSE RAUL EMANUEL - prof. ANGHELESCU ALINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 RM.VÂLCEA, MENŢIUNE , cls. VI, GEOGRAFIE, CONCURSUL TERRA-MICA OLIMPIADĂ DE GEOGRAFIE
13. Elev CĂTĂNEȚ MIHAI PETRE - prof. BUICAN CONSTANTIN
LICEUL GHEORGHE SURDU, BREZOI, premiul III, cls. X, GEOGRAFIE, SESIUNEA DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE

OM ȘI SOCIETATE(DISCIPLINELE: ISTORIE, DISCIPLINE SOCIO-UMANE, RELIGIE)

1. Elev DRUMEȘI ANCA - prof. ANDREESCU ILEANA
LICEUL „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” HOREZU MENȚIUNE aVIII-a ISTORIE OLIMPIADĂ
2. Elev MIHAI ANDREI DANIEL - prof. OANE SORIN/IANC SIMONA
COLEGIUL NAȚIONAL ALEXANDRU LAHOVARI MENȚIUNE XII ISTORIE ISTORIE ÎN DIMESIUNE VIRTUALĂ
3. Elev SUCIU YVONA - prof. ANDREI SIMONA
COLEGIUL DE INFORMATICĂ „MATEI BASARAB” RÂMNICU VÂCEA MENȚIUNE a IX PEDAGOGIE OLIMPIADĂ
4. PREDA LAVINIUS - prof. ANDREI NICOLAE
COLEGIUL DE INFORMATICĂ „MATEI BASARAB” RÂMNICU VÂCEA MENȚIUNE a XII-a, ECONOMIE, OLIMPIADĂ
5. Elev MANAFU IASMINA-MARIA - prof. VĂDUVA CĂTĂLIN
ȘCOALA GIMNAZIALA „TAKE IONESCU” RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE a VIII-a, CULTURĂ - CIVICĂ OLIMPIADĂ
6. Elev BERCEA MARTHA IOANA - prof. VĂDUVA CĂTĂLIN
ȘCOALA GIMNAZIALA „TAKE IONESCU” RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE a VIII-a CULTURĂ - CIVICĂ OLIMPIADĂ
7. Elev ȚUGLUI IULIA - prof. PREDIȘOR DANIELA
ȘCOALA GIMNAZIALA „TAKE IONESCU” RÂMNICU VÂLCEA II a VIII-a DEMOCRAȚIE ȘI TOLERANȚĂ CONCURS
8. PĂNESCU DARIA PETRUȚA - prof. PREDIȘOR DANIELA
ȘCOALA GIMNAZIALA „TAKE IONESCU” RÂMNICU VÂLCEA II a VIII-a DEMOCRAȚIE ȘI TOLERANȚĂ CONCURS
9. STANCIU-GHEORGHIȘTEANU ANASTASIA - prof. PREDIȘOR DANIELA
ȘCOALA GIMNAZIALA „TAKE IONESCU” RÂMNICU VÂLCEA II a IV-a DEMOCRAȚIE ȘI TOLERANȚĂ CONCURS
10. VOICU DENISA GABRIELA - prof. GRECU CRISTIAN GHEORGHE
ȘCOALA GIMNAZIALĂ N. BĂLCESCU COM. N. BĂLCESCU MENȚIUNE V RELIGIE OLIMPIADA DE RELIGIE - CULTUL ORTODX GRECU CRISTIAN GHEORGHE
ARTE
1. Elev MANCER ANTONIA TATIANA - PROF. STANCA LAURA
LICEUL DE ARTE VICTOR GIULEANU RM. VALCEA MENTIUNE VII VIOARĂ OLIMPIADA NATIONALA DE INTERPRETARE INSTRUMENTA CLASELE III -VIII
2. Elev OLTEI MIRUNA - PROF. FĂRCAŞ DORIN
LICEUL DE ARTE VICTOR GIULEANU RM. VALCEA PREMIUL III X OBOI OLIMPIADA NATIONALA DE INTERPRETARE VOCALA, INSTRUMENTA SI STUDII TEORETICE MUZICALE CLASELE IX -XII
3. Elev DINCA IUSTIN GEORGE - PROF. IORDAN CRISTINA
LICEUL DE ARTE VICTOR GIULEANU RM. VALCEA MENTIUNE XI NAI OLIMPIADA NATIONALA DE INTERPRETARE VOCALA, INSTRUMENTA SI STUDII TEORETICE MUZICALE CLASELE IX -XII
4. Elev MOCANU ZENOVIA - PROF. OLTEŢEANU ION
LICEUL DE ARTE VICTOR GIULEANU RM. VALCEA MENTIUNE XI VIOARĂ OLIMPIADA NATIONALA DE INTERPRETARE VOCALA, INSTRUMENTA SI STUDII TEORETICE MUZICALE CLASELE IX -XII
5. Elev POPESCU FLOAREA - prof. BOICESCU TRAIAN
LICEUL DE ARTE VICTOR GIULEANU RM. VALCEA PREMIUL II XII CREAŢIE VESTIMENTARĂ OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE ARTE VIZUALE, ARHITECTURĂ ŞI ISTORIA ARTELOR

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT



1. BĂLINTESCU IOANA - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
2. BĂLINTESCU MARIA - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
3. BĂLINTESCU ANDREI - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
4. ZARIESCU RAFAEL - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
5. MANDA OCTAVIAN - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
6. PREDUCA MATEI - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
7. MUTULEASA RĂZVAN -prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
8. POCOVNICU DAVID - MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
9. ȚUGUI IULIA - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
10. GIMIȘ TEODORA - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
11. IONESCU LISA - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
12. CALIANU ANDREEA - prof. MUGESCU IONELA AURORA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TAKE IONESCU RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE VIII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -SRUGBY MIXT
13. BĂLĂCEANU BEATRICE - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XI EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ GHEORGHE IONEL
14. VÎLCAN DENISA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
15. CIUCĂ DIANA CRISTINA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
16. MINCU ANA-MARIA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XI EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
17. JURJ LORENA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
18. PREDUCA ANDREEA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
19. MARIN DANIELA IULIANA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
20. STAMIN ROBERTA MARIA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XI EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
21. FULGESCU RALUCA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
22. CIUI CARINA AMALIA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II XII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
23. COMAN ANDREEA - prof. GHEORGHE IONEL
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL II IX EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - HANDBAL FEMININ
24. MEZEI MARIA NOEMI - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ DĂNULEȚ MARIUS
25. BUTALIU FLORENTINA BIANCA AMALIA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ DĂNULEȚ MARIUS
26. ADAM ELENA ALEXANDRA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
27. CHIRCA ALEXANDRA GABRIELA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
28. MLECOV PATRICIA NICOLETA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
29. SZASZU VANESSA NAOMI - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
30. SZOLOSI ANA-MARIA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
31. ENCHE BIANCA ANA-MARIA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
32. DUMITRAȘCU ELENA ȘTEFANIA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
33. MESEA DELIA GABRIELA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
34. TUCAN MARIA ALEXANDRA - prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
35. LUNGU HARCA EGILIA ANTONIA, prof. DĂNULEȚ MARIUS
COLEGIUL ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA LOCUL I VIII A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -HANDBAL FEMININ
36. DIȚĂ ANDREI IULIAN - prof. CIUCĂ GABRIEL
LICEUL TEHNOLOGIC JUSTINIAN MARINA, BĂILE OLĂNEȘTI MENȚIUNE VI EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -BADMINTON
37. MIHALCEA PARASCHIV IULIAN - prof. CIUCĂ GABRIEL
LICEUL TEHNOLOGIC JUSTINIAN MARINA, BĂILE OLĂNEȘTI MENȚIUNE VII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -BADMINTON
38. TEIUȘANU MARIA DIANA - prof. CIUCĂ GABRIEL
LICEUL TEHNOLOGIC JUSTINIAN MARINA, BĂILE OLĂNEȘTI MENȚIUNE VIII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -BADMINTON
39. VULPOI MARIA DIANA - prof. CIUCĂ GABRIEL
LICEUL TEHNOLOGIC JUSTINIAN MARINA, BĂILE OLĂNEȘTI MENȚIUNE VIII EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA GIMNAZIILOR -BADMINTON
40. NICU ALEXANDRU FLORIAN - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE XI C EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
41. SAFTA ELENA LOREDANA - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE XI B EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
42. OPREA ANA MARIA - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE XI B EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
43. RĂDUCANU SORIN ANDREI - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE XII C EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
44. CIOBANU LUIS - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE X A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
45. DINCĂ FLAVIUS ROMEO - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE XII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
46. DUMITRAȘCU ADRIAN MIHAI - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE X A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
47. ANGHEL FLORIN - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE X C EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
48. DICULESCU EDUARD - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE X D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
49. SIMION DUMITRU ANDREI - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE X B EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
50. PETRIȘOR ROBERT EMANUEL - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE X A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
51. LUPU RAREȘ MIHAI - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE X A EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
52. IORDACHE ANDREI - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE IX C EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
53. VASILE ANDREI - prof. VÎLCEANU CRISTIAN
LICEUL PETRACHE POENARU, BĂLCEȘTI MENȚIUNE XII D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - SRUGBY MIXT
54. COCAN MARIA - prof. MIHAI MARIA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN MENȚIUNE XII B EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - ȘAH MIHAI MARIA
55. DEAC BOGDAN - prof. MIHAI MARIA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN MENȚIUNE X D EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - ȘAH
56. VOICU GABRIEL - prof. MIREA MARINELA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN LOCUL II XI H EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADA NATIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - CROSS
57. VOICU GABRIEL - prof. MIREA MARINELA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN LOCUL I XI H EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT CAMPIONATELE NAȚIONALE ȘCOLARE - 800 M.
58. PILOIU FLORIN ALEXANDRU - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a IV-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
59. VÎRLAN MIHAI - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a IV-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
60. MÎRLOGEANU RADU PETRU - DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a III-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
61. BOBOCEL NICOLO MATHIAS - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a IV-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
62. GHIȚĂ STEFAN VLAD - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a IV-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
63. ANDREI ANAMARIA IZABELA - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a IV-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
64. DRĂGHICI IARINA GABRIELA - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a IV-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
65. DUMBRĂVESCU IOANA ALEXIA - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a IV-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
66. IORDAN SARA GABRIELA - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a IV-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
67. MARINESCU REBECA MARIA - prof. DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a III-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
68. DINU ȘTEFANIA - DOBRE DANIELA/AVRAM ALEXANDRU
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ MATEI BASARAB II a II-a EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT OLIMPIADEI NAȚIONALE A SPORTULUI ȘCOLAR, MINIHANDBAL MIXT
TEHNOLOGII
1. PĂTRAȘCU MIHAI DENIS - prof. POPESCU MONICA, FILIP IRINEL,GÎNGU SORIN
COLEGIUL ENERGETIC RM. VÂLCEA III XII ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI OLIMPIADĂ MARICA MARIANA,
2. ȘERBĂNESCU MIHAI - prof. POPESCU MONICA, FILIP IRINEL,GÎNGU SORIN
COLEGIUL ENERGETIC RM. VÂLCEA II XI ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI OLIMPIADĂ MARICA MARIANA,
3. POPESCU NICOLAE NICUŞOR - prof. MANEA LUMINIȚA, TOMA MIRELA, VLADU ARON, MOȚA CONSTANTIN
LICEUL “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” HOREZU MENȚIUNE XI ELECTROTEHNICĂ OLIMPIADĂ GOVOREANU LILIANA,
4. VLĂDOI MARIA MĂDĂLINA - prof. CIUREA CAMELIA
COLEGIUL ENERGETIC RM. VÂLCEA MENȚIUNE XI PROTECȚIA MEDIULUI OLIMPIADĂ
5. CEBUC NICOLETA SILVIA - prof. GRIGORIE ELENA, RĂDULESCU AXENIA
COLEGIUL ECONOMIC RM. VÂLCEA MENȚIUNE XII TURISM ȘI ALIMENTAȚIE OLIMPIADĂ
6. KAPROŞ ANA - prof. ARISANU ANA-MARIA, HALLER ANTONIA
COLEGIUL NAȚIONAL "MIRCEA CEL BĂTRÂN", RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE/ MEDALIE ARGINT 12 INFORMATICĂ OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE INFORMATICĂ - SECȚIUNEA LICEU, SUCEAVA
7. DRAGOMIR   EDUARDO ȘTEFAN - prof. GRECEA VIOLETA
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ "MATEI BASARAB", RÂMNICU VÂLCEA PREMIUL I/ MEDALIE DE AUR 10 INFORMATICĂ OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI - SECȚIUNEA TIC, ARAD
8. POPA   IULIAN ALEXANDRU - prof. GRECEA VIOLETA
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ "MATEI BASARAB", RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE/ MEDALIE DE AUR 11 INFORMATICĂ OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI - SECȚIUNEA TIC, ARAD
9. CĂLUGĂRIȚOIU   ION VICTOR - prof. GRECEA VIOLETA
COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ "MATEI BASARAB", RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE/ MEDALIE DE ARGINT 11 INFORMATICĂ OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI - SECȚIUNEA TIC, ARAD
10. IONESCU MIHAI - prof. GRECEA VIOLETA
COLEGIUL NAȚIONAL "MIRCEA CEL BĂTRÂN", RÂMNICU VÂLCEA PREMIUL II 12 INFORMATICĂ CONCURSUL NAȚIONAL ACADNET - SECȚIUNEA CALCULATOARE 11-12, BUCUREȘTI ARISANU ANA-MARIA, HALLER ANTONIA
11. VLADESCU ANDREI - prof. ARISANU ANA-MARIA, HALLER ANTONIA
COLEGIUL NAȚIONAL "MIRCEA CEL BĂTRÂN", RÂMNICU VÂLCEA PREMIUL III 12 INFORMATICĂ CONCURSUL NAȚIONAL ACADNET - SECȚIUNEA CALCULATOARE 11-12, BUCUREȘTI
12. BIRȚOIU ALEXANDRU VASILE - prof. LOGHIN MALINA, ARISANU ANA-MARIA
COLEGIUL NAȚIONAL "MIRCEA CEL BĂTRÂN", RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE 11 INFORMATICĂ CONCURSUL NAȚIONAL ACADNET - SECȚIUNEA INTEROPERABILITATE SOFTWARE, BUCUREȘTI
13. BEȘLIU ANDREI CORNEL - prof. LOGHIN MALINA, ARISANU ANA-MARIA
COLEGIUL NAȚIONAL "MIRCEA CEL BĂTRÂN", RÂMNICU VÂLCEA MENȚIUNE 11 INFORMATICĂ CONCURSUL NAȚIONAL ACADNET - SECȚIUNEA CALCULATOARE 11-12, BUCUREȘTI
14. TRUȘCA LUCA-MARIAN - prof. PĂTRU LAURENȚIU
COLEGIUL NAȚIONAL "GIB MIHĂESCU" DRĂGĂȘANI MENȚIUNE 11 INFORMATICĂ CONCURSUL NAȚIONAL DE PROIECTE IT&C-INFOEDUCAȚIE, GĂLĂCIUC - TULNICI, VRANCEA - SECȚIUNEA SOFTWARE UTILITAR/MOBILE
15. ISTRATE ALEXANDRU BOGDAN - prof. CATARAGĂ ISSABELLA
COLEGIUL NAȚIONAL "ALEXANDRU LAHOVARI" MENȚIUNE 11 INFORMATICĂ CONCURSUL NAȚIONAL DE PROIECTE IT&C-INFOEDUCAȚIE, GĂLĂCIUC - TULNICI, VRANCEA - SECȚIUNEA SOFTWARE UTILITAR/MOBILE

ACTIVITĂȚI EXTRA ȘCOLARE ȘI PROIECTE EDUCAȚIONALE

1. TIȚA CONSTANTIN LUCA - prof. TRIFA ELENA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 RM VÂLCEA MENȚIUNE III EXTRASCOLAR EDUCAȚIE RUTIERĂ-EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ- CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
2. MONCEANU MIHAELA VALENTINA - prof. TRIFA ELENA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 RM VÂLCEA MENȚIUNE VII EXTRASCOLAR EDUCAȚIE RUTIERĂ-EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ- CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
3. STREINU ELENA DANIELA - prof. TRIFA ELENA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 RM VÂLCEA MENȚIUNE VII EXTRASCOLAR EDUCAȚIE RUTIERĂ-EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ- CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
4. IORDACHE STEFAN ANDREI - prof. TRIFA ELENA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 RM VÂLCEA MENȚIUNE VII EXTRASCOLAR EDUCAȚIE RUTIERĂ-EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ- CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
5. RATEA SOFIA - prof. BĂRBULESCU MARIANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,TUDOR VLADIMIRESCU” DRĂGĂȘANI I VII EXTRASCOLAR EUROPA DE MAINE-CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
6. STATIOIU DAVIDE - prof. BĂRBULESCU MARIANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,TUDOR VLADIMIRESCU” DRĂGĂȘANI I V EXTRASCOLAR EUROPA DE MAINE-CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
7. SIMOIU ANIA ȘCOALA - prof. BĂRBULESCU MARIANA
GIMNAZIALĂ ,,TUDOR VLADIMIRESCU” DRĂGĂȘANI I V EXTRASCOLAR EUROPA DE MAINE-CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
8. DEDIU LAURA - prof. BĂRBULESCU MARIANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,TUDOR VLADIMIRESCU” DRĂGĂȘANI I V EXTRASCOLAR EUROPA DE MAINE-CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
9. DEACONEASA SOFIA - prof. OPREA GEANINA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN, RM VÂLCEA I IX EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL DE REVISTE ŞCOLARE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019 10. FLOREA LARISA - prof. OPREA GEANINA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN, RM VÂLCEA I IX EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL DE REVISTE ŞCOLARE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
11. MUNTEANU DARIUS - prof. OPREA GEANINA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN, RM VÂLCEA I VII EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - TINERE CONDEIE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
12. CIUCĂ ANDREEA CARMEN - prof. OPREA GEANINA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN, RM VÂLCEA III XI EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - TINERE CONDEIE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
13. BRAD CATINCA - prof. OPREA GEANINA
COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN, RM VÂLCEA MENȚIUNE VII EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - TINERE CONDEIE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
14. SIMOIU - VASILE ANIA - prof. POPESCU IONELA
CLUBUL COPIILOR DRĂGĂȘANI I V EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - EUROPA MAI APROAPE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
15. RATEA RUCSANDRA - prof. POPESCU IONELA
CLUBUL COPIILOR DRĂGĂȘANI I V EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - EUROPA MAI APROAPE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
16. TĂNASE MEDEEA - prof. POPESCU IONELA
CLUBUL COPIILOR DRĂGĂȘANI I IV EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - EUROPA MAI APROAPE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
17. TOMESCU ANDREEA - prof. POPESCU IONELA
CLUBUL COPIILOR DRĂGĂȘANI I VII EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - EUROPA MAI APROAPE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
18. IANCU TEODORA - prof. POPESCU IONELA
CLUBUL COPIILOR DRĂGĂȘANI I IV EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - EUROPA MAI APROAPE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
19. MĂRCUȘI ȘTEFANIA - prof. POPESCU IONELA
CLUBUL COPIILOR DRĂGĂȘANI I IV EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - EUROPA MAI APROAPE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
20. RATEA SOFIA - prof. POPESCU IONELA
CLUBUL COPIILOR DRĂGĂȘANI I VII EXTRASCOLAR CONCURSUL NAŢIONAL - EUROPA MAI APROAPE -CONCURS CAEN FINANTATE MEN 2019
21. ROXANA STĂNECI - prof. DRĂGUȘIN ALINA
COLEGIUL NAȚIONAL "GIB MIHĂESCU", DRĂGĂȘANI LOCUL I XI PROIECTE EDUCATIONALE OLIMPIADA DE ARGUMENTARE, DEZBATERE SI GANDIRE CRITICA ”TINERII DEZBAT”
22. ANDA DELIU - prof. DRĂGUȘIN ALINA
COLEGIUL NAȚIONAL "GIB MIHĂESCU", DRĂGĂȘANI LOCUL II XI PROIECTE EDUCATIONALE OLIMPIADA DE ARGUMENTARE, DEZBATERE SI GANDIRE CRITICA ”TINERII DEZBAT”
23. CATALINA URSESCU - prof. DRĂGUȘIN ALINA
COLEGIUL NAȚIONAL "GIB MIHĂESCU", DRĂGĂȘANI MENȚIUNE XI PROIECTE EDUCATIONALE OLIMPIADA DE ARGUMENTARE, DEZBATERE SI GANDIRE CRITICA ”TINERII DEZBAT”
24. STĂNIȘOR IOANA ALEXANDRA - prof. PETCU ANA
COLEGIUL DE INFORMATICĂ „MATEI BASARAB” RÂMNICU VÂCEA LOCUL I XI PROIECTE EDUCATIONALE CONCURS NAȚIONAL ”MADE FOR EUROPE”
25. POPA ELENA BIANCA - prof. UNGUREANU SILVIA
LICEUL TEHNOLOGIC DE TURISM CĂLIMĂNEȘTI LOCUL II XI PROIECTE EDUCATIONALE CONCURS NAȚIONAL ”MADE FOR EUROPE” UNGUREANU SILVIA
26. MIREA FLORIAN RAREȘ - prof. ȚENEA CODRUȚA
COLEGIUL ENERGETIC LOCUL II XI PROIECTE EDUCATIONALE CONCURS NAȚIONAL ”MADE FOR EUROPE” 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Banner site 250px x 250px 1

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...