Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


TAXIMETRIST din Vâlcea, BEAT la volan! A fugit de oamenii legii

La data de 29 septembrie a.c, în jurul orelor 02:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au observat pe bld. Tineretului un autoturism ce circula pe sensul opus de mers.

Polițiștii au plecat în urmarirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, conducătorul autoturismului continuându-și deplasarea până pe strada Cloșca, unde a pierdut controlul volanului și a lovit o țeavă de gaze.

Conducătorul autoturismului a coborât imediat cu intenția de a fugi, însă acesta a fost prins și imobilizat de polițiști.

În urma verificarilor efectuate s-a stabilit faptul că, conducătorul autoturismului este un tânăr de 25 de ani, din Ramnicu Vâlcea.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemiei de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele acestuia au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

La această activitate au participat și polițiști din cadrul Biroului Rutier.
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella