Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Romulus Bulacu se interesează dacă mai începe vreodată construcția la calea ferată Vâlcea – Vâlcele

26 Sep 2019
Vâlcea – Vâlcele, echivalentul feroviar al autostrăzii Piteşti – Sibiu, fiind deja construite pe vremea lui Ceaușescu tuneluri prin munţi, viaducte şi zeci de poduri, se află din nou în impas. Deşi statul român a investit peste 100 de milioane de euro în acest proiect, șinele au dispărut, podurile s-au degradat, iar gările sunt în paragină.
Acest proiect a fost demarat încă de pe vremea comunismului, în 1979, iar din 1996 ar fi trebuit reluată. Proiectul a fost însă abandonat, deoarece nu avea finanțare din partea statului român, deși finalizarea sa apare în Master Planul General de Transport.
Pe lângă faptul că investiţia în calea ferată Vâlcele – Râmnicu-Vâlcea va aduce mari beneficii economiei şi românilor, aceasta reprezintă și o adevărată operă de artă inginerească, fiind comparabilă cu alte lucrări de gen din lume, precum Roma – Florenţa sau Paris – Lyon.
Prin intermediul unei întrebări adresate adresate ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, senatorul liberal Romulus Bulacu este interesat de termenele propuse în îndeplinirea acestui obiectiv important pentru judeţul Vâlcea.

”În Bugetul Transporturilor 2019, aţi prevăzut la Capitolul Infrastructură feroviară alocarea sumei de 30,00 milioane lei, pentru demararea celor 30 de km aferenţi liniei noi de cale ferată, Vâlcea-Vâlcele. Având în vedere că ne aflăm deja la mijlocul lunii septembrie şi că prin răspunsurile pe care mi le-aţi oferit anterior aţi anunţat încheierea supravegherii şi monitorizării stabilităţii terenului, vă rog să-mi comunicaţi răspunsul pentru următoarele întrebări:
1. Dacă aţi făcut demersurile necesare începerii construcţiei efective pentru linia ferată Vâlcea-Vâlcele sau în ce fază a proiectului vă aflaţi?
2. Care sunt termenele propuse în îndeplinirea acestui obiectiv important pentru judeţul Vâlcea?”, întreabă senatorul Romulus Bulacu.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella