Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Problemele de pe platforma chimică Vâlcea ajung la premierul Dăncilă!

05 Sep 2019
Vineri, 6 septembrie 2019, urmare a solicitării președintelui Consiliului Județean Vâlcea, adresate atât premierului Viorica Dancila, vicepremierului Fifor, precum și ministrului Finanțelor Eugen Orlando Teodorovici, va avea loc o întâlnire pe tema problemelor de la CET Govora SA.
La întâlnirea cu Teodorovici participă președintele CJ Valcea, Constantin Rădulescu, administratorul public Adrian Mihăilă, precum și administratorul judiciar si administratorul special de la CET.
Vor mai fi prezenți, de asemenea, și reprezentanți ai Ministerului Energiei.
”Cred că o abordare politică a problemelor de pe platforma industrială chimică Vâlcea este una profund greșită și aș putea spune, chiar ticăloasă. Nu o abordare politică îi ajuta acum pe cei care sunt într-un litigiu comercial, CET și USG. Evident că mă interesează ce se întâmplă, de aceea am făcut foarte multe demersuri, de aceea am acceptat invitația administratorului judiciar în a sprijini CET-ul, prin întâlnire pe care le-am avut cu premierul României și cu ministrul Finanțelor.
M-am întâlnit de asemenea și cu USG, dar și cu cei de la ChimComplex. Am intervenit în limitele legii pentru a fi liniște pe platformă și pentru a se face în continuare producție industrială. Asta înseamnă stabilitate pentru locurile de muncă. Evident că acum avem în față o provocare, un litigiu comercial între CET și USG. CET-ul, pe de o parte, care spune, pe bună dreptate, că nu poate vinde sub prețul de producție și USG care spune că nu poate susține un anumit preț pentru că are costuri de producție. Am militat pentru înțelegere și dialog
Am semnat un contract european de 17 milioane de euro prin care moderniză, rețeaua primară și secundară a CET. CET-ul este inima platformei chimice, mă interesează ca această inimă să bată și tocmai de aceea, am făcut și fac demersuri în acest sens. Mâine mă voi întâlni cu doamna premier Viorica Dăncilă și alți miniștri. Voi face o informare la zi a problemelor și eu sper ca negocierile care se duc acum să ajungă într-un punct în care activitatea să continue, iar oamenii să-și păstreze locurile de muncă”, susține președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella