Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Lucrările la „Drumul Athosului românesc” de la Muereasca au intrat în linie dreaptă

01 Aug 2019
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din judeţul Vâlcea, modernizarea DJ 658 Gura Văii – Malu Vârtop – Hotarele – Muereasca – Găvăneşti – Mănăstirea Frăsinei, denumit şi „Drumul Athosului românesc” se află în linie dreaptă. De 3 luni de zile, RAJDP Vâlcea, cea care a câştigat licitaţia, lucrează la foc continuu pentru ca lucrările să fie terminate la timp. Până acum s-au realizat terasamente pe o distanţă de 10 kilometri, pe ambele sensuri şi urmează să se realizeze cele 5 poduri, rigolele (4 km.) şi aproximativ 1.000 de metri liniari de ziduri de sprijin. Drumul are o lungime totală de 13,170 km.

Primarul localităţii Muereasca, Ion Ungureanu, consideră că investiţia care se ridică la 1 milion de euro va avea un impact pozitiv atât pentru locuitorii din zonă, cât şi pentru turişti, pentru că se îmbunătăţesc condiţiile de circulaţie, creştere gradul de siguranţă, dar şi potenţialului economic şi social al zonei vizate, Mănăstirea Frăsinei fiind unul dintre cele mai vizitate obiective monahale din judeţul Vâlcea.
Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 47.135.403,90 lei, durata de execuţie 18 luni, iar perioada de garanţie 10 ani. Obiectivul de investiţii a fost finanţat prin Programul de Dezvoltare Locală (PNDL II), beneficiar fiind Consiliul Judeţean Vâlcea.
Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea va executa o serie de lucrări, printre care refacere sistem rutier 3,370 km., reabilitare sistem rutier 9,800 km., protejarea platformei drumului prin şanţuri pereate în lungime totală de 3858 m., şanţ ranfort în lungime de 644 m., rigole carosabile în lungime de 7732 m., rigole acostament în lungime de 1590 m.
Totodată se vor realiza lucrări de amenajare şi prelungire podeţe existente (67buc.), podeţe tubulare L=10,00 m – 12buc., podeţe tip dală L=5,00 m. – 70buc., amenajare 9 staţii de autobuz și consolidare terasamente prin zid de sprijin în lungime de 1340 m.
În vederea asigurării lăţimii părţii carosabile s-au prevăzut lucrări de tip fundaţie adâncită în lungime de 140 3 m., apărări de mal – gabioane în lungime de 1000 m., iar pentru siguranţa circulaţiei au fost prevăzuţi parapeţi metalici în lungime de 8815 m.
‪DJ 658 cuprinde pe întregul traseu un număr de 10 poduri din beton şi beton armat, care prezintă degradări şi la care sunt necesare lucrări de reabilitare (5 poduri) și refacere (5 poduri).‬
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella