Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Proiecte europene la Primăria Drăgăşani!

În data de 30 iulie ac., au avut loc două evenimente importante pe planul proiectelor derulate de Municipiul Drăgășani.
Primul dintre ele s-a desfășurat în cadrul Proiectului „Asistență pentru formularea propunerii de politică publică a Municipiului Drăgășani și a principalelor instrumente aplicabile în fiecare etapă pentru perioada 2020 – 2024”, cod SMIS 126498 și s-a concretizat sub forma unui focus group unde au participat membri ai administrației locale, reprezentați ai mediului de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor publice și cetățeni din municipiul Drăgășani.
În cadrul întâlnirii au fost dezbătute subiecte cheie privind principalele domenii publice și private, au fost ridicate întrebări privind diferitele direcții ce trebuie urmate și s-a încercat găsirea unor soluții pentru dezvoltarea acestora în perioada 2020 – 2024.
Al doilea eveniment găzduit a fost conferința de închidere a proiectului “Prevenirea corupției prin măsuri de sprijin integrate”, Cod SMIS: 118770, Contract de finanțare 215/ 06.08.2018, unde au fost prezentate obiectivele, rezultatele precum și Ghidul de bune practici al proiectului.
Proiectul a fost finanțat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPACITATEA ADMINISTRATIVĂ 2014 – 2020, Operațiunea ”Creșterea transparenței, eticii si integrității în cadrul autorităților si instituțiilor publice” cu cofinanțare de la Bugetul Local al Municipiului Drăgășani.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella