Fostul director al USG, Florin Bălan, a fost trimis în judecată

14 Apr 2013

 fondINFRACȚUNI. Vâlceanul Florin Bălan este acuzat că, împreună cu inculpații Liviu Ardeiaș "avocat în cadrul Baroului Teleorman, Mihai Andrei Cocaină "avocat în cadrul Baroului Argeș și Fieraru Eugen "executor judecătoresc la Pitești, a constituit o asociere infracțională prin care a încercat inducerea în eroare a funcționarilor unor agenții bancare din București, Sibiu și Pitești. Scopul manevrelor financiare a fost acela de a obține suma de 24.400.000 lei, echivalentul a peste 5 milioane de euro.

În luna octombrie a anului 2012, procurorii DNA au început urmărirea penală față de Fostul director al Uzinelor Sodice Govora, pedelistul Florin Bălan. Acesta a și fost reținut pentru 24 de ore, el fiind propus pentru arestare preventivă pentru încă 29 de zile, însă magistrații Curții de Apel București dispunând doar interdicția de a părăsi țara. Acum însă, după mai bine de șase luni de cercetări penale, procurorii DNA au decis să-l trimită în judecată pe fostul director al USG Govora, el fiind acuzat de asociere în vederea săvâr șirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Din cercetările oamenilor legii, se pare că vâlceanul Florin Bălan, împreună cu inculpații Liviu Ardeiaș "avocat în cadrul Baroului Teleorman, Mihai Andrei Cocaină "avocat în cadrul Baroului Argeș și Fieraru Eugen "executor judecătoresc la Pitești, a constituit o asociere infracțională prin care a încercat inducerea în eroare a funcționarilor unor agenții bancare din București, Sibiu și Pitești. Scopul manevrelor financiare a fost acela de a obține suma de 24.400.000 lei, echivalentul a peste 5 milioane de euro. Totul s-a întâmplat în cursul anului 2010, atunci când Florin Bălan și complicii săi au încercat să păcălească banca ING prin intermediul unei proceduri de executare silită pornită pentru suma de 11,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite de o instanță civilă în favoarea fostului director al USG Govora. În final, prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, pedelistul Florin Bălan, avocații săi și executorul judecătoresc au " născocit" o ordonanță de poprire în valoare totală de nu mai puțin de 24.400.000 lei.

În urma anchetei procurorilor DNA întreprinsă împotriva lui Florin Bălan, executorului judecătoresc Eugen Fieraru și  avocatului Mihai Andrei Cocaină, s-a început urmărirea penală pentru asocierea în vederea săvâr șirii de infracțiuni, precum și pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave. În schimb, avocatul Liviu Ardeiaș, pe lângă infracțiunile de care sunt acuzați ceilalți trei, mai este învinuit și de comiterea infracțiunii de fals intelectual prevăzut în Legea contabilității nr. 82/1991 republicată. Acum, procurorii DNA au înaintat dosarul spre judecare la Curtea de Apel București.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...