FOTO: Continuă lucrările de reabilitare a unor străzi din cartierele mărginaşe ale Râmnicului

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, are în derulare la acest moment lucrări de reabilitare stradală pe două artere de circulaţie din zona Copăcelu. Investiţiile făcute pe strada Toporaşilor au pornit de la starea precară a sistemului de preluare a apelor pluviale, precum şi a podeţelor de acces – cele mai multe improvizate – către proprietăţile din zonă, ceea ce ducea, în condiţii de precipitaţii abundente, la inundarea gospodăriilor şi la deteriorarea platformei stradale prin crearea de făgaşe de către torenţi. Ca urmare, s-au executat rigole betonate pe ambele părţi ale drumului, totalizând 700 m, o rigolă carosabilă în lungime de 10 m şi o rigolă de acostament în lungime de 70 m, s-au construit 20 de podeţe de acces la proprietăţi şi s-a construit un zid de sprijin pe o lungime de 80 m. Pe ansamblul strada Cătăneştilor - intrarea Cătăneştilor, investiţia a fost determinată de starea precară a carosabilului, dar şi de problemele cauzate de absenţa canalizării pluviale. Drept urmare, lucrările executate aici constau în prelungirea reţelei de canalizare pluvială pe o lungime de 37 m şi realizarea a trei tronsoane de rigole carosabile, precum şi amenajarea de drum pe o lungime de 198 m, având o lăţime a părţii carosabile de 5 m şi fiind prevăzut cu rigolă carosabilă.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...