RÂMNICU VÂLCEA: Tânăr reţinut, după ce a furat din cabinetul unui medic

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

La data de 19 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați, de un medic, cu privire la faptul că, o persoană necunoscută, a pătruns în cabinetul medical unde iși desfășura activitatea și a sustras un portofel în care se afla suma de 170 lei și mai multe documente personale, care aparțineau unui asistent medical din cadrul cabinetului.

În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice într-un timp scurt, un tânăr de 18 ani din municipiu Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea faptei.

În urma probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar în data de 21 iunie a.c., acesta o sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, unde vor fi dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Cercetările continuă, tânărul fiind bănuit și de comiterea a altor fapte de furt.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...