Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


De ce PSD nu a câştigat alegerile la Râmnicu Vâlcea, deşi primar este Mircia Gutău, care are o cotă de încredere uriaşă (ANALIZĂ)

04 Iun 2019
Scorul pe care PSD l-a obținut în Vâlcea, dar mai ales în municipiul Râmnicu Vâlcea, unde Alianţa USR-PLUS a dominat categoric la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 necesită o minimă analiză. Să o lăsam pe aceea cu valul de ură...
Deși la nivelul județului Vâlcea, PNL a câștigat alegerile la mustață, mai puțin de 1000 de voturi între PNL și PSD, în Râmnicu Vâlcea analiza devine mult mai interesantă pentru că USR - PLUS, partid fără structură și organizații a reușit să surclaseze și PSD-ul și PNL-ul.
Performanța în administrație a lui Mircia Gutău nu poate fi contestată nici de clevetitori, ne aducem aminte de marele șantier care nu se mai termina din centrul orașului... în 2 luni după ce a câștigat alegerile din 2016, Gutău a rezolvat problema centrului.
Cercetările sociologice arată că Mircia Gutău se bucură de o încredere de peste 70%, o încredere uriaşă pentru un primar de municipiu. Cu toate acestea, satisfacția care există la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea față de prestația primarului Gutău și a majorității PER - PSD din Consiliu Local nu s-a transpus în vot la alegerile europarlementare. De ce? Iată cel puțin 3 factori care au dus către acest eșec electoral pentru PSD.
1. În campania electorală, primarul Mircia Gutău a transmis mesajul că aceia care au încredere în el, să voteze PSD. Oare de ce râmnicenii nu i-au urmat sfatul? Pentru că populația municipiului este una activă, pentru că tinerii au ieșit la vot masiv și au votat un USR, fără structuri și organizații. Pentru că oamenii se săturaseră de retorica nesfârșită cu statul paralel și penalii, chiar dacă PSD a mărit pensii și salarii și a făcut investiții serioase în domeniul medical.
2. După alegerile din 2016, când PSD a avut drept candidat un outsider, pe Romeo Rădulescu, dușman declarat al lui Gutău, PSD s-a lepădat de Rădulescu și a făcut alianță în CL cu primarul Gutău, pentru binele orașului. OK!, mișcarea a fost bună în primul rând pentru lideri, însă pentru poporul pesedist nu. El are nevoie de un lider, iar Gutău este perceput ca un om politic de dreapta. PSD s-a bazat foarte mult pe notorietatea primarului Gutău, însă cei care îl votează pe Gutău, s-a văzut clar că nu votează și PSD.
De altfel, de la Traian Sabău încoace PSD nu a mai avut o organizație puternică în municipiu, a mai crescut un pic atunci când Gigi Matei a fost primar interimar, însă nu considerabil.
3. Din păcate, înainte de alegeri, PSD a fost controlat de Liviu Dragnea la sânge, cu sondajele departe de realitate, procentele fictive fiind rostogolite în mass media periodic. În campanie, PSD s-a concentrat pe o comunicare fantasmagorică și populistă, deși guvernarea social-democrată, în ansamblu este una bună. Numai că mesajele transmise de PSD în campanie nu aveau cum să facă față trendului yeslavot.
O analiză IRES, realizată în ziua alegerilor, arată că tinerii din marile orașe au votat preponderent cu Alianța 2020 USR-PLUS la alegerile europarlamentare, cei mai mulți votanți PNL au studii medii, iar cei mai mulți votanți PSD au venitul sub 1.500 de lei lunar.

Politicienii care nu vor înțelege mesajul electoratului din 26 mai nu vor mai popula peisajul politic.  

Evaluaţi acest articol
(15 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella