COD PORTOCALIU IN VALCEA! Se anunță vreme extremă

Judeţul Vâlcea se afla sub Avertizare de Cod Portocaliu prin care sunt prognozate mai multe fenomene meteo ce vizează manifestări de instabilitate atmosferică. de azi de la ora 15.00 până în data de 01.06.2019, la ora 10.00.
La nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea s-a operaţionalizat grupa operativă pentru monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
În acest moment nu se desfăşoară acţiuni de de intervenţie pentru nici o situaţie generată de eventuale fenomene meteo periculoase.
In aceasta perioada, sunt prognozate mai multe fenomene meteo ce vizează manifestări de instabilitate atmosferică.
În intervalul de timp menționat, vor fi vizate fenomene de ploi abundente; instabilitate atmosferică, temporar deosebit de accentuată în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40...50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp. În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice.
Astfel, având în vedere fenomenele meteo prognozate, Instituția Prefectului Valcea, solicită ca, la nivelul Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județul Vâlcea, să fie dispuse măsurile care se impun pentru prevenirea şi diminuarea unor situaţii deosebite, în special prin monitorizarea zonelor critice.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...