NEWS ALERT: PERCHEZIȚII la contrabandiștii de țigări din Vâlcea!

23 Mai 2019
Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm-Vâlcea și organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul IPJ Vâlcea, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.
În zilele de 20 și 21 mai 2019, în baza autorizaţiilor emise de către instanță, au fost efectuate 14 percheziții domiciliare la imobile situate în mun. Rm-Valcea, mun. Craiova si comuna Budești, context în care au fost identificate si ridicate pentru cercetări 87000 țigarete netimbrate, provenite din contrabandă.
Prin ordonanța procurorului din data de 22 mai 2019 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 5 inculpați.
Inculpaților le-a fost adusă la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, față de 4 dintre aceștia fiind luată măsura controlului judiciar.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...