Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Trei zile de distracție și muzică bună la Călimănești! De Zilele orașului, vor urca pe scena Antract, Holograf, dar și Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi și Victor Socaciu

07 Mai 2019
Primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, a pregătit trei zile de distracție pentru cei din Călimănești, dar și pentru turiștii aflați în stațiune. În perioada 18 – 20 mai 2019, Călimăneștiul va îmbrăca straie de sărbătoare
Pe 20 mai 2019 se sărbătoresc 631 ani de la prima atestare documentară a orașului Călimănești, de când, prin cele două Hrisoave emise la 20 MAI 1388 de Cancelaria marelui domnitor Mircea cel Bătrân, a fost atestat documentar. Cu acest prilej, în perioada 18-20 mai 2019, Primăria orașului Călimănești organizează Zilele orașului Călimănești 2019, manifestare ce include o serie de manifestări culturale, artistice și sportive



Iată programul manifestărilor:

Sâmbătă, 18 mai 2019

Ora 10.00: Parcul Central - Start Concurs Cozia Mountain Bike;
Ora 13.00: Parada portului popular pe traseul
Liceul Tehnologic de Turism - Parcul Central, în cadrul Festivalului
de Folclor pentru copii şi tineri “Alutus”, ediţia a III-a:
Ora 13.30: Parcul Central - Deschiderea Festivalului de Folclor pentru copii şi tineri
“Alutus”, ediţia a III-a
Ora 16.00: Sala de Festivități a Liceului Tehnologic de Turism
Lansare de carte: “Călimănești și oameni ai săi. Vieți și destine”
autor FENIA DRIVA;
Ora 17.00: Parcul Central - Festivitate de premiere Concurs Cozia Mountain Bike;
Ora 20.00: Parcul Central - FOLK DE COLECȚIE cu:
VASILE ȘEICARU
DUCU BERTZI
VICTOR SOCACIU


Duminică, 19 mai 2019

Ora 10.00: Castrul Roman Arutela - Start Concurs Cozia Mountain Bike Junior
și Cozia Running;
Ora 12.00: Parcul Central - Festivitate de premiere Festivalul de Folclor
pentru copii şi tineri “Alutus”, ediţia a III-a;
Ora 16.30: Parcul Central - Festivitate de premiere Concurs
Cozia Mountain Bike Junior;
Ora 20.00: Parcul Central - Recital
ANTRACT
HOLOGRAF
Ora 22.15: Foc de artificii








Luni, 20 mai 2019

Ora 9.00: Sala de Consiliu a Primăriei Călimănești
- Şedinţa festivă a Consiliului Local;
- Acordarea Titlului de “Cetăţean de Onoare al oraşului Călimăneşti”
domnului Prof. Univ. Dr. Florin Zamfirescu;
Ora 10.15: Sala de Festivități a Liceului Tehnologic de Turism
- Premierea elevilor cu rezultate deosebite în cadrul competițiilor școlare
și extrașcolare;
Ora 11.00: Mănăstirea Cozia
- Te Deum - Călimănești la 631 de ani de la prima
atestare documentară;
- La Jubileu - Acordarea “Diplomei de fidelitate”
familiilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie;
Ora 14.00: Centrul de Expoziții Seaca - Inaugurarea Muzeului de arme medievale -
Organizator: Muzeul Județean “Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella