Farmacia Băjan a cumpărat palmaresul legendarei Oltchim Râmnicu Vâlcea

15 Apr 2019
Unul dintre sponsorii principali ai lui SCM Rm. Vâlcea a cumpărat palmaresul defunctei Oltchim, cea mai galonată echipă de handbal din România, și urmează să-l doneze Primăriei Rm. Vâlcea, arată www.prosport.ro. Este vorba despre Farmacia Băjan.
În 2016, președinte al SCM Rm. Vâlcea a fost numit Gabi Băjan, unul dintre acţionarii farmaciei, dar şi consilier municipal din partea PER. Prin firma familiei sale, „Farmacia Băjan”, Gabi a devenit unul dintre sponsorii principali ai echipei.
„Primul meu gând a fost să construim din nou o echipă puternică. Am crescut la Vâlcea cu marea echipă Chimistul și mai apoi Oltchim. Mi-am dorit, de asemenea, să recuperăm palmaresul Oltchimului, să continuăm tradiția unei formații de legendă”, a declarat Gabi Băjan pentru www.prosport.ro.
După mai bine de doi ani, „din cauza birocrației stufoase”, Gabi spune că a reușit să intre în posesia palmaresului. „Nu contează cât am plătit! Important e că am reușit. Firma familiei mele deține acum palmaresul. În câteva zile îl vom dona Primăriei Rm. Vâlcea. Într-o ședință de Consiliu Local urmează să se aprobe acest lucru, iar din acel moment putem vorbi de faptul că suntem continuatorii Oltchimului”, a subliniat Gabi.

Gabi Băjan și-a propus să recupereze acum și numele fostei echipe. „Vreau să salvăm un brand național și chiar european. De Oltchim știa orice iubitor de handbal din Europa”, a subliniat el.
Până atunci, Vâlcea luptă să câștige un nou titlu de campioană. Acum, după preluarea palmaresului, nu ar mai fi primul pentru SCM Rm. Vâlcea, ci al 20-lea din istoria Vâlcei.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...