Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Firmă vâlceană care și-a înșelat clienții

28 Feb 2013

 Pentru un număr de 4 familii din Rm. Vâlcea, fericirea de a se muta în locuințe noi s-a transformat într-un coșmar, după ce au observat că firma constructoare nu s-a ținut de cuvânt în ceea ce privește soluția tehnică de construcție a blocului de locuințe. Apartamentele ar fi trebuit să fie construite din BCA și cărămidă, însă noii proprietari s-au ales doar cu pereți, atât interiori, cât și exteriori, din rigips. Ei și-au căutat dreptatea în instanța de judecată și, de și au câștigat de fiecare dată, investitorul, SC ELECTRONICS SRL, nu a remediat deficiențele nici până acum.

Totul a început în vara anului 2006. Pentru familia Mir, compusă din 3 membri, soț, soție și 1 copil, anunțul dintr-un ziar local precum că se construiesc în zona Nord, strada Radu de la Afumați nr. 28, apartamente noi, cam de aproximativ 80 m.p. utili, a apărut ca o bună afacere, mai ales că s-ar fi mutat din chirie și ar fi avut propria casă. Anunțul a fost ademenitor și i-a convins pe soții Mir. Apartamentele urmau să fie construite din grinzi și cadre din beton, zidărie cărămidă și BCA. Zis și făcut. L-au contactat pe agentul imobiliar, care, la rândul lui, a contactat firma constructoare. Astfel a apărut contractul de construire nr. 889/03.05.2006 între SC ELECTRONICS SRL și Valentin Mir, ce a avut ca obiect construirea unui apartament la cheie potrivit proiectului de execuție, planului general de detaliu cu specificațiile de finisări și instalațiile acceptate de beneficiar, anexat contractului, situat în intravilanul municipiului Rm. Vâlcea, str. Radu de la Afumați, nr. 28, în suprafață utilă de 63,66 mp. În contract s-a specificat și prețul apartamentului, respectiv 51.000 euro, care s-a achitat de oameni în 2 tranșe: 30% din preț a constituit avansul și a fost achitat în termen de 15 zile de la semnarea contractului, iar 70% a fost achitat în momentul recepției finale, după semnarea procesului verbal de recepție. Așa a arătat înțelegerea la început, după care constructorul nu și-a mai respectat obligațiile contractuale. " Practic, putem fi și noi considerați investitori pentru că locuințele s-au construit și pe banii noștri. Pentru a putea achita avansul, ne-am vândut fostul apartament și ne-am mutat în chirie până era gata construcția. Pe parcurs, noi am observat că nu se respectă datele din contract și când am ripostat ni s-a spus să ne luăm banii înapoi, dacă nu ne convine. Ce era să mai fac? În 2006, vă aduceți aminte, prețul apartamentelor creștea de la o zi la alta. Am acceptat situația și am hotărât să ne căutăm dreptatea în instanță" "ne-a declarat Valentin Mir. În aceea și situație se află și familia Ion Tătuț, care s-a mutat de la Brașov în Rm. Vâlcea.

 Recepție fără proprietari

Recepția lucrărilor s-a făcut în data de 15 februarie 2007, însă niciunul din viitorii proprietari nu au fost invitați la recepție, mai ales că apartamentele nu erau gata la acea dată. Oamenii s-au mutat în noile case în perioada mai "iulie 2007, însă cu toții au fost profund nemulțumiți de cum au fost construite locuințele. " La prima vedere, apartamentele par aspectuoase, frumoase, însă realizezi că sunt probleme în momentul în care locuiești efectiv. Ce să vă spun, parchetul din apartament scârțâie la simpla pă șire, la ie șirea în balcon parchetul nu este fixat, la o simplă lovire a pereților, realizezi că sunt goi, la peretele exterior al camerei de la etaj nu există pervaz în afară, nu există umplutură între pereți, finisajele sunt necorespunzătoare calitativ, iar scara interioară nu este fixată" "ne-a declarat, dezamăgită, doamna Tătuț, rămasă de curând văduvă.

Inspectoratul de Stat în Construcții a făcut un control în data de 9 februarie 2012, și, printre altele, a constatat, că Asociația de proprietari " Vila Teiului" nu are în păstrare cartea tehnică a imobilului, de și Inspectoratul îi învederase investitorului ELECTRONICS SRL să întocmească cartea tehnică și să o predea proprietarilor până la data de 22 martie 2011. Inspectoratul a mai constatat că SC ELECTRONICS SRL a prezentat la control o serie de documente, care nu erau organizate pe capitole în conformitate cu normele de întocmire a cărții tehnice.

Expertize relevante

De și în februarie 2012, Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat aproape toate neregulile ridicate de proprietari, printr-un act de control, relevante sunt însă rapoartele de expertiză realizate la dispunerea Judecătoriei Rm. Vâlcea și Tribunalului Vâlcea de experți autorizați. De menționat că 3 proprietari de apartamente (familiile Mir, Tătuț și Roșca) au hotărâri judecătorești favorabile în primă instanță. În dosarul lui Valentin Mir, cel care a solicitat, prin instanță, remedierea deficiențelor și evaluarea corectă a apartamentului, expertul tehnic Cristian Vochescu a constatat grave deficiențe, găsind neconcordanțe între proiectul de arhitectură și proiectul de rezistență ce a stat la baza edificării construcției. " Remedierea deficiențelor constatate creează un disconfort major locatarilor, practic s-ar impune eliberarea apartamentelor de locatari și mobilier și efectuarea următoarelor lucrări: desfacerea integrală a pereților ce despart apartamentele; refacerea acestor pereți conform detaliilor indicate de furnizori; refacerea zugrăvelilor; desfacerea plăcilor de gipscarton de la pereții exteriori; verificarea termoizolației; refacerea zonelor necorespunzătoare; montarea plăcilor de ghips carton de 12,5 mm; refacerea finisajelor; desfacerea pardoselii din parchet; desfacerea suportului pardoselilor; îndesirea grinzișoarelor suport; desfacerea scărilor de acces la mansardă și fixarea lor de suport rigid; refacerea corespunzătoare a acestora; refacerea stratului suport și verificarea rigidității acestuia și creare unui rost între apartamente (stratul suport din scândură și osb să nu mai fie continue pe suprafața mai multor apartamente); refacerea pardoselilor din parchet laminat; pozarea foliei anticondens la plafonul peste mansardă; dublarea stratului de termoizolație la plafon" "se arată în raportul de expertiză.

Pereți exteriori din OSB

De asemenea, expertul tehnic a evidențiat că proiectul de arhitectură, care poartă viza " VIZAT SPRE NESCHIMBARE" nu este corelat cu proiectul de rezistență, care, de asemenea, poartă viza " VIZAT SPRE NESCHIMBARE" în sensul că în planșele de arhitectură se prevede ca pereții de închidere să fie realizați din zidărie, planșeele să fie realizate din beton armat, iar în proiectul de rezistență se prevede a se realiza structură metalică la etaj și mansardă, cu închideri din ghips carton și OSB termoizolați. În ceea ce privește oferta și prețul, expertul concluzionează că " în oferta din ziar se prevedea a se realiza o construcție cu structură grinzi și cadre din beton, zidărie cărămidă și BCA, iar în oferta SC Electronics se prevedea o structură cu grinzi și cadre metalice, zidărie BCA și cărămidă, fără a se face nicio referire la pereți din gips carton și OSB, fapt ce poate duce la concluzia că inclusiv prețul a fost stabilit pentru astfel de structuri, respectiv zidărie din BCA și cărămidă".

În ceea ce privește diferența de preț rezultată din folosirea celor două materiale, expertul susține că, prin comparația ofertelor pentru cele două tipuri de construcții, rezultă o diferență de preț cuprinsă între 19% și 31% (475 euro/mp pentru construcții din zidărie față de 400 euro/mp pentru construcții cu OSB și rigisp sau 425 euro/mp pentru construcții din zidărie față de 325 euro/mp pentru construcții din OSB și rigips. Expertul a optat pentru o diferență medie de 25%, ceea ce înseamnă că din prețul total al apartamentului (la care ulterior s-a mai adăugat și o spălătorie) de 57.300 euro, SC ELECTRONICS SRL trebuie să înapoieze familiei Mir suma de 14.325 euro.

În loc de final

Cazurile celor trei proprietari nemulțumiți își urmează cursul în instanțele de judecată, unde, în mod sigur, mai au de așteptat câțiva ani până vor putea ține în mâini o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Unii dintre ei au cerut rezilierea contractelor și banii înapoi, alții remedierea deficiențelor și diferența de preț. Până atunci, însă, ei sunt nevoiți să locuiască în niște apartamente neconforme pe care au dat sume mari de bani. Constructorul nici nu vrea să audă de vreo înțelegere amiabilă, să rezolve deficiențele și să le înapoieze oamenilor banii în plus. " Pe românește, am fost înșelați! Una scria în oferta din ziar și alta am primit. Am încercat de nenumărate ori să discutăm cu investitorul, să-i explicăm situația, însă nu am avut cu cine" "ne-a spus, dezamăgit, Valentin Mir.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella