Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

VÂLCEA: O tânără de 22 de ani si-a înjunghiat iubitul

VÂLCEA: O tânără de 22 de ani si-a înjunghiat iubitul Foto arhiva
O tânără de 22 de ani din Râmnicu Vâlcea s-a ales cu dosar penal după ce, pe fondul consumului de alcool, şi-a înjunghiat concubinul, mai în vârstă cu aproape 30 de ani.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în apartamentul în care locuiau cei doi, cel care a anunţat poliţia fiind bărbatul înjunghiat.

"La data de 4 aprilie, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a reclamat faptul că a fost victima unei agresiuni fizice. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului iar din primele cercetări s-a constatat că, pe fondul unor neînţelegeri şi al consumului de alcool, concubina acestuia, de 22 de ani, ar fi devenit violentă şi cu un cuţit de bucătărie l-ar fi înjunghiat în zona toracelui", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.
Bărbatul înjunghiat a fost transportat la spital, iar acum starea lui este stabilă.

Pe numele tinerei a fost întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate, mai ales că şi pe corpul fetei au fost observate unele escoriaţii. 
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella