INAUGURARE: Cel mai nou hotel RAMADA a fost deschis la Râmnicu Vâlcea (FOTO)

În prezența ministrului Turismului, Bogdan Trif, și a oficialităților din Vâlcea, a fost inaugurat cel mai nou hotel care aparține lanțului Windham, Ramada Râmnicu Vâlcea. Fostul hotel Alutus din Râmnicu Vâlcea, situat în zona centrală a municipiului, vizavi de Instituția Prefectului Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea, a devenit, în urma investiției companiei Uzina Mecanică SA în valoare de 10 milioane de euro, Hotel Ramada Râmnicu Vâlcea.
Investiție a familiei Maria și Ion Tudor, după doi ani de renovări, hotelul Ramada și-a deschis oficial porțile în data de 3 aprilie 2019. Alături de temerarii și curajoșii acționari, la eveniment au mai luat parte, reprezentanții autorităţilor publice locale din judeţ, precum și oameni de afaceri din Vâlcea. Astfel că, lumea bună a Vâlcii şi-a dat întâlnire, miercuri seara la singurul hotel de brand din oraş: Ramada, de patru stele. Invitații au fost întâmpinați cu câte o cupă de șampanie, după care au fost conduşi într-un tur al camerelor, restaurantelor şi sălilor de conferinţă.
Panglica inaugurală a fost tăiată de cei doi reprezentanți ai lanțului Windham România, alături de ministrul Turismului, Bogdan Trif, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu și primarul MIrcia Gutău.
În cinstea inaugurării singurului hotel de brand din Râmnicu Vâlcea, a venit să creeze o atmosferă deosebită Ștefan Stan și bandul său. Sutele de invitaţi au petrecut până târziu în noapte cu muzică bună şi mâncare pe alese.

Investiție de 10 milioane de euro

Ramada este un lanț hotelier deținut de grupul Wyndham Worldwide. Brandul Ramada a fost creat în 1954, iar în septembrie 2008 deținea peste 850 de hoteluri, în peste 25 de țări din lume.
Lanţul hotelier Wyndham a mai adăugat un hotel pe harta Romaniei după ce a semnat un contract de franciză pe cel puţin 10 ani.
Dupa o investitie de aproximativ 10 milioane euro si 2 ani de renovare, proprietarii fostului hotel Alutus au adus in Ramnicu Valcea primul hotel de brand international din judet. Situat in inima orasului cu peste 220 locuri cazare, hotelul reprezinta cu onoare standardele numelui pe care-l poarta si va fi deschis publicului larg la sfarsitul lunii martie.
Ramada Ramnicu Valcea dispune de 108 camere duble si 5 apartamente situate la ultimul etaj cu o vedere spectaculoasa deasupra orasului. Oaspetii au la dispoziţie o sală de gimnastică, un restaurant Sago Urban Cuisine, un lounge bar si doua terase. A fost construit si un centru de evenimente nou, cu 2 săli de bal şi 1 sala de şedinţe, potrivit atat pentru evenimente sociale cat si corporate.
De asemenea, hotelul introduce pe piaţa locala programul de loialitate Wyndham Rewards, in care se pot inscrie toti clientii ce acceseaza serviciile Ramada by Wyndham Ramnicu Valcea, locali si internationali.
Reţeaua Wyndham Hotels & Resorts este formata din peste 9000 hoteluri impartite intre 80 de tari. Potrivite atat pentru calatoriile de afaceri cat si pentru vacante cu familia, peste 20 de branduri din aceasta retea pot satisface exigentele calatoriei fiecaruia. Emblema Ramada este purtata cu mandrie de peste 800 hoteluri din 63 tari si fiecare proprietate este echipata cu atuurile unei vizite scurte de afaceri sau ale unei vacante de neuitat.
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...