Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Niște porci! Suinele primarului din Scundu, CONFISCATE ABUZIV

Primarul localității Scundu, din județul Vâlcea, Dumitru Blejan, a fost implicat într-un conflict cu polițistul din comună și reprezentanții DSV Vâlcea. 50 de porci au fost confiscați și sacrificați, astfel încât proprietarii nu au mai reușit să mute suinele de la o fermă la alta, pe o distanță de 70 m. În zadar au încercat să explice proprietarii suinelor, printre care și primarul Blejan, reprezentanților DSV și polițistului din comună. Animalele au fost confiscate, fără a li se reclota vreo proba pentru a se stabili dacă au sau nu pestă africană porcină.

Prin intermediul unui comunicat de presă, IPJ Vâlcea a explicat acțiunea polițistului din comună: Polițiști ai Secției 4 Prundeni și Poliției municipiului Drăgășani au depistat în trafic un transport ilegal de suine, fiind dispusă confiscarea.

În dimineața de 21 martie a.c., polițiștii au oprit pentru control, pe Drumul Județean 645, în comuna Scundu, o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din localitate, care transporta 43 de suine, necrotaliate.

Polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea documentele prevăzute de lege, pentru animale, fiind dispusă confiscarea.
La activitate au participat și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, pentru luarea măsurilor legale în astfel de cazuri.
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella