Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Primarul Gutău REACȚIONEAZĂ la comunicatul PNL Râmnicu Vâlcea

Funcţionând după principiile gazetelor de scandal – lucru destul de firesc în contextul deciziei de a pune în capul listei pentru europarlamentare un ziarist (probabil ca urmare a imposibilităţii găsirii unui membru de partid cât de cât cu notorietate pentru această poziţie) – PNL Râmnicu Vâlcea, numit în unele medii şi Asociaţia Familială, iese din nou la rampă cu un titlu bombastic sub care, bineînţeles, nu se află absolut nimic adevărat.
Astfel, sunt acuzat, nici mai mult, nici mai puţin, de faptul că RESPECT LEGEA. Pentru că Legea, mai exact cea cu nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, este cea care impune, la art. 491, alin. (1) şi (2), obligativitatea administraţiilor locale de a indexa anual, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, impozitele şi taxele locale.
Pentru că la nivelul anului 2019 taxele şi impozitele locale în municipiul Râmnicu Vâlcea au rămas neschimbate, această majorare vizează sumele datorate bugetului local în anul 2020. În cifre, de exemplu, valoarea impozabilă pe metru pătrat de clădire cu toate utilităţile creşte de la 1.000 la 1.046 lei, iar impozitul pe hectarul de teren în extravilan se majorează cu ”fabuloasa” sumă de 3 lei.
Cât priveşte amenzile, sancţiunile contravenţionale impuse de Consiliul Local s-au majorat cu 4,6% doar la nivelul minim (nivelul maxim rămânând neschimbat). Referitor la persoanele juridice, majorarea cu 300% a limitelor minime şi maxime ale amenzilor pentru nedepunerea sau depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere, precum şi pentru încălcarea normelor tehnice privind gestionarea activităţii de vânzare de bilete şi abonamente la spectacole este impusă de aceeaşi Lege nr. 227/2015 la art. 493, alin. (5) şi are caracter obligatoriu!
Oricum, este jenantă ”grija” PNL Râmnicu Vâlcea pentru întreprinzătorii privaţi, care sunt priviţi, la grămadă, drept nişte evazionişti iliciţi, în pericol de a fi ”sufocaţi” de aceste amenzi astfel majorate.
Cât priveşte apelul de a pune ”de urgenţă” în dezbatere publică proiectul de buget al Râmnicului pe anul în curs, aici chiar că se depăşeşte măsura! Pentru că este o culme a ipocriziei ca în condiţiile în care preşedintele României – fost candidat PNL, să nu uităm! – a contestat complet nemotivat şi a pus piedici bugetului naţional, să acuzi actuala administraţie locală pentru întârzierea aprobării bugetului local (buget care nu poate fi nici măcar proiectat, darămite pus în dezbatere publică în absenţa sumelor defalcate de la bugetul de stat)!
Cât despre celelalte acuze – că nu am reuşit să fac nici un lucru ”de anvergură” sau că sunt incapabil să atrag fonduri din alte surse – sunt atât de absurde încât nici nu merită un răspuns: râmnicenii ştiu şi văd, în fiecare zi, proiectele numeroase, din toate domeniile, pe care le-am demarat şi finalizat în ultimii aproape trei ani, iar faptul că Râmnicul este campion la atragerea de fonduri europene pe regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia îi umple de ridicol pe susţinătorii unor asemenea aberaţii.
Altfel, aştept cu mare interes următoarele titluri ”bombă” ale gazetei de scandal numită ”PNL Râmnicu Vâlcea”.

Mircia GUTĂU,
Primar
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella