3 vâlceni au fost arestați pentru comercializare de etnobotanice interzise

04 Feb 2013

 la percheziții, procurorii DIICOT au găsit la suspecții vâlceni nu mai puțin de 500 de grame de substanțe etnobotanice ce sunt interzise de lege, dar și facturi false, emise de societăți comerciale radiate. Cei trei inculpați au fost arestați pentru 29 de zile, magistrații dând o hotărâre în acest sens duminică, 3 februarie a.c.

Râmnicul a fost luat cu asalt de mascați și de procurorii DIICOT Vâlcea, la sfârșitul săptămânii trecute. Ei au descins la unul dintre " magazinele de vise" din municipiul nostru, unde au avut indicii clare că se comercializează substanțe de tip etnobotanic. În acela și timp, pe aceea și filieră, au avut loc percheziții și în Constanța, fiind vizate opt persoane. La Vâlcea, au intrat în vizorul oamenilor legii trei persoane, care au fost și ridicate de procurorii DIICOT.

În urma perchezițiilor, la Rm. Vâlcea s-au găsit 500 de grame de substanțe etnobotanice ce sunt interzise de lege, iar la Constanța au fost găsite în jur de 600-700 de grame. Mai mult decât atât, oamenii legii au ridicat și banii proveniți din vânzări, la Vâlcea găsindu-se doar 5,5 milioane de lei vechi, în timp ce la Constanța au găsit 20 milioane lei vechi și 3500 de euro. " În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate, din care 8 în Râmnicu Vâlcea și 3 în Constanța, au fost ridicate aproximativ 1.160 grame de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 8 cântare electronice de mare precizie, documente, 8 laptopuri, unități de calculator, hard-disk-uri, memory-stick-uri, cartele SIM  și sume de bani" "se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.

Verificând actele contabile, s-au găsit și facturi false, emise de societăți comerciale radiate. În susținerea lor, procurorii DIICOT au adus în vedere că foarte multe persoane au fost intoxicate și internate în spital, ei susținând că au audiat victime atât la Rm. Vâlcea, cât și la Constanța. " Din cercetări a reie șit faptul că, în perioada 2012-2013, suspecții au procurat, în sistem en-gross,  substanțe cu efecte psihoactive, atât din țară, cât și din Portugalia, pe care, după porționare, le comercializau într-un punct de lucru al unei societății comerciale, dar și de la propriile domicilii. În urma expertizării substanțelor la Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor București, substanțele psihoactive au fost identificate ca substanțe ce sunt incluse în clasa cannabinoizilor sintetici" "mai spun oamenii legii.

Cei trei vâlceni au fost reținuți în noaptea de sâmbătă spre duminică, ei fiind prezentați ulterior instanței de judecată a Judecătoriei Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Magistrații au dat câștig de cauză de această dată oamenilor legii, hotărând ca inculpații să stea după gratii pentru următoarele 29 de zile. Ei sunt acuzați pentru comiterea infracțiunii continuate de efectuare cu intenție de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive despre care au pretins sau disimulat că sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, cât și pentru constituirea unui grup în vederea săvâr șirii de infracțiuni, fapte prevăzute și pedepsite de Legea 194/2011 și Legea 39/2003.

ANTONIA RADU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...