Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


PNL Râmnicu Vâlcea se opune suprataxării populației!

21 Mar 2019
În data de 15.03.2019, Primăria Râmnicului lansează în dezbatere publică proiectul de Hotărâre cu privire la indexarea cu indicele inflației a impozitelor pe terenuri și clădiri pentru persoanele fizice și juridice. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice recunoaște oficial faptul că rata inflației a crescut cu 4,6% ca urmare a dezastrului produs de guvernarea PSD și, în consecință, primarul Gutău Mircia și partenerii săi consilieri PSD procedează la majorarea pentru 2020 a impozitelor imobilelor cu acest procent.
De asemenea, în textul aceluiași proiect de Hotărâre se arată că limitele minime și maxime ale unor amenzi pentru persoane juridice se majorează cu 300% având suport Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, însă fără caracter obligatoriu, fapt ce arată intențiile Primarului Taxă se sufoca prin cuantumul amenzilor întreprinzătorii din Râmnic.
Gutău Mircia trebuie să asume susținerea Guvernului PSD pentru ai cărui parlamentari a făcut campanie electorală garantându-le „performanțele” și alianța cu PSD din Consiliul Local și Consiliul Județean, odată cu noile biruri pe care le pune locuitorilor acestui oraș.
Condamnăm modul greșit în care acesta își asigură sursele de finanțare și le reamintim cetățenilor că, în ultimul an, Gutău Mircia a majorat fără justificare taxele și impozitele, a introdus plată în toate parcările municipiului, a împrumutat Râmnicul pe 10 ani cu milioane de euro pentru achiziționarea și amenajarea unei clădiri, a vrut să reintroducă taxă pe apa meteorică pentru persoane fizice și încă o percepe pentru societăți comerciale, iar acum crește cu 4,6% impozitele pe imobile și triplează amenzile.
Îi cerem primarului Gutău Mircia să pună de urgență în dezbatere publică proiectul de Buget al Râmnicului și să renunțe la acest mod de operare în buzunarele plătitorilor de taxe și impozite.
PNL Râmnicu Vâlcea se opune suprataxării populației !
„Gutău Mircia este un exponent PSD îmbrăcat în blană verde. Nu a fost de dreapta vreodată. Toate acțiunile lui, ca și ale pesediștilor, sunt bazate pe populisme, minciună, manipulare, disimulare, suprataxe puse mai cu seamă întreprinzătorilor și cheltuirea în mod dubios a banilor publici. Este depășit de vremuri și incapabil să atragă fonduri din alte surse decât biruri puse pe locuitori. De când este în Primăria Râmnicului simțim mâna lui în buzunare. Să asume guvernarea PSD care i-a folosit doar lui prin călcarea în picioare a Justiției.
Constituirea grupului Gutău – PSD a sărăcit orașul și i-a determinat pe mulți oameni să-l părăsească. În șaptesprezece ani de Gutău Mircia în Primăria Râmnicului nu a reușit să facă un singur lucru de anvergură. Dacă tragem o linie sub acțiunile sale, Gutău a devenit din ce în ce mai bogat, iar Râmnicul a sărăcit. Nu a fost capabil să pună acest municipiu acolo unde îi este locul” a declarat Presedintele PNL Ramnicu Valcea, Bogdan Argesanu Popescu

Departamentul de Comunicare al PNL Râmnicu Vâlcea
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella