Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Femei din VÂLCEA, ACCIDENTATE GRAV! A fost nevoie de descarcerare

Accident grav luni dimineața pe un drum din Gorj, pe raza localității Scoarța. Două femei din Vâlcea au fost rănite grav, una având nevoie de descarcerare.
Potrivit IPJ Gorj, o femeie în vârstă de 41 de ani, din Horezu, județ Vâlcea, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 67 Scoarta, din direcția Târgu Jiu către Vâlcea, in urma efectuării unei depășiri, a pierdut controlul asupra volanului, a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un copac.
În urma impactului, autovehiculul a fost proiectat înapoi pe carosabil, fiind lovit de un tir care se deplasa in aceeași direcție. În momentul de față, polițiștii efectuează cercetarea la fața locului.
Două autospeciale pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu sunt la fața locului, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella