Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ţara arde şi Costi se piaptănă: Vrea să cheltuiască 100.000 de euro pe mobilier

În sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea care a avut loc în data de 28 februarie 2019, la punctul 5 de pe ordinea de zi „Proiect de hotărâre privind rectificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea C.J. Vâlcea nr. 2 din 31 ianuarie 2019”, consilierii județeni ai PNL Vâlcea au propus ca suma de 472.558 lei (4.725.580.000 lei vechi), alocată pentru achiziţionarea şi înlocuirea mobilierului, a mochetei din sălile de sedinţe şi din cabinetul preşedintelui C.J. Vâlcea, să fie folosită pentru achiziționarea aparaturii necesară Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
”Domnul Constantin Rădulescu a fost total împotriva acestui demers, dovedind încă o dată că îl interesează, în primul rând, propria persoană şi mai puţin cetăţenii acestui judeţ. Acum preocuparea lui principală este să aibă în încăperea în care îşi desfăşoară activitatea birou nou care costă peste 12.000 lei, bibliotecă de peste 22.000 lei, lambriu pentru un stâlp care costă peste 9.400 lei, panou stemă care costă peste 15.000 lei, toate acestea împreună cu mobilierul din sălile de sedinţe înseamnă o cheltuială imensă. Cu aceşti bani, orice cetăţean şi-ar putea construi şi mobila o casă nouă.
În plus, suma alocată pentru aceste dotări, 472.558 lei este aproape (şi nu credem că acest lucru este întâmplător) de plafonul care permite o achiziţie directă, fapt pentru care considerăm că organele abilitate trebuie să fie foarte atente la această achiziţie și să ia măsurile necesare.
Tendinţa de a avea grijă numai de propria persoană și de a-ți crea un cult personal, fără să ţii cont de cei din jurul tău, îl aseamănă tot mai mult pe Constantin Rădulescu cu cel mai contestat personaj al momentului, Liviu Dragnea, a cărui slugă credincioasă rămâne (printre ultimii)”, se arată într-un comunicta al Departamentului de Comunicare al PNL Vâlcea.
În ședința respectivă, Constantin Rădulescu a explicat de ce este nevoie de renovarea clădirii, acesta considerând că locul său de muncă este cea mai urâtă clădire din Vâlcea.
„Alocăm bani pentru modernizarea uneia dintre cele mai urâte clădiri din municipiul Râmnicu-Vâlcea şi anume clădirea Consiliului Judeţean Vâlcea care prezintă la interior o stare avansată de degradare, în care nu au mai fost făcute reparaţii de pe vremea domnului Buşe. Sunt infiltraţii la nivelul clădirii, faţada o ştiţi cum este. Eu stau cu emoţie pentru intrarea la Consiliul Judeţean, pentru că o reparăm săptămânal pentru că se infiltrează apa şi avem probleme. Am avut un episod pe care nu aş fi vrut să îl povestesc, când au venit oficialităţi de rang înalt şi l-am rugat pe domnul Gutău sa ne primească la primărie. Uitaţi-vă la masa aceasta, este lipită cu scoci, mobilierul acesta este demult casat. Nu pentru noi, ca noi stăm bine şi pe scaunele acestea, dar vin oficialităţi în acest Consiliu Judeţean şi efectiv este ruşine! Ştiţi că în birourile de la etajul 2 în sus există infiltraţii până la jumătatea camerei? Evident că trebuie să punem la punct clădirea şi la interior şi la exterior”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Constantin Rădulescu alocarea de fonduri.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella