Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Misterul mormântului Doamnei Stanca, soția lui Mihai Viteazul ediție tiparită

26 Feb 2019
Prof. dr. Florin EPURE

După aproape o jumătate de mileniu de la sfârșirea din această lume a Doamnei Stanca, soția mult iubită a domnitorului Mihai Viteazul, locul său de veșnică odihnă continuă să rămână și astăzi un mister.
Cronica țării și documentele vremii narează clipele de crepuscul, când în urma înfrângerii lui Mihai Viteazul la Mirăslău, Doamna Stanca şi cei doi copii, Nicolae şi Florica, sunt făcuți ostatici în cetatea Gilău, apoi duși în detenție la Făgăraş, unde au rămas până în toamna lui 1602 deposedaţi de toate bunurile de căpitanul Ştefan Csáky.
Primul voievod întregitor al românilor a sfârșit asasinat mişeleşte, în vara anului 1601, pe Câmpia de la Turda, din ordinul generalului Basta. În aceste condiții, familia a fost silită să ia drumul exilului. Înaintea plecării spre Praga, Doamna Stanca și fiica sa Florica s-au dus la Mănăstirea Cozia, în ziua de 8 noiembrie 1602, pentru a-şi lua rămas-bun de la mama lui Mihai, Teodora, care se călugărise cu numele de Theofana. În ctitoria marelui voievod Mircea cel Bătrân primise vestea „cruntă şi cutremurătoare”, de ,,săvârşirea zilelor” dragului ei fiu.
Monahia Theofana le-a întâmpinat pe cele două doamne îndurerate și „mare plângere şi suspin a fost între ei, de jalea fiului său Mihai şi pentru patima lor, ce au pățit prin ţări străine doamna Stanca şi fiiu său Io Nicola vodă şi fie-sa doamna Floriica”. Dania Theofanei acordată, cu un an înainte, mănăstirii Cozia, pentru sufletul ei şi al lui Mihai Vodă, și anume satele Frăsinet şi Studeniţa din judeţul Romanaţi, va fi întărită acum de doamnele Stanca şi Florica şi în numele fiului ,,Nicola vodă”. Tot aici avea să se pristăvească întru Domnul monahia Theofana, trei ani mai târziu. Ea și-a ales să-și doarmă somnul de veci chiar lângă mormântul voievodului ctitor din pronaosul bisericii mari de la Cozia.
După călătoria întreprinsă la Viena, doamna Stanca şi fiica sa Florica s-au reîntors în Ţara Românească în primăvara anului 1603, imperialii dându-le asigurări că vor acorda sprijin lui Nicolae Pătraşcu, care rămăsese la Graz, în serviciul arhiducelui Ferdinand.
La acea vreme, țara și ținutul Vâlcii erau cuprinse de epidemia de ciumă, care se manifestase de la sfârşitul anului 1602, boala fiind adusă de trupele aflate în trecere, cât şi de locuitorii care se deplasau de o parte şi de alta a Carpaţilor.
După ce a sosit în urbea de la Râmnic, Doamna Stanca s-a contaminat cu morbul pestei şi nu a putut supravieţui. Trupul celei care fusese soția lui Mihai Viteazul a fost înhumat în curtea Episcopiei Râmnicului, ceremonia înmormântării fiind făcută sub cârmuirea episcopului Efrem, cu toată cinstea cuvenită rangului ei. A fost condusă pe ultimul drum de rudele sale, de mulţimea de boieri mari şi mici, de orăşenii şi ţăranii din împrejurimi, foşti oşteni ai lui Mihai Viteazul.
Despre acest funest eveniment ne informează hrisovul din 28 decembrie 1603 prin care domnitorul Radu Şerban întărea jupâniţei Calea din Brâncoveni, sora viitorului domn Matei Basarab, satul Piria din judeţul Mehedinţi: ,,[…]Dă domnia mea această poruncă[…] jupâniței Calea de la Brâncoveni[…] ca să-i fie satul Piria din judeţul Mehedinţi, pentru că acest sat a fost al jupâniţei Calea moştenire a ei de la jupân Danciu fost mare vornic, părintele jupâniţei Calea. Apoi jupânului Danciu i s-a întâmplat moarte în Ţara Ungurească şi a avut mare nevoie în ţară străină din sărăcie şi n-a avut cu ce să-l pomenească la moartea lui, iar doamna Stanca ea s-a întâmplat acolo şi n-a vrut să-l lase pe acest boier fără slujbă şi fără pomeni la moarte, ci a dat şi a cheltuit 8.000 aspri gata, dar apoi doamna Stanca iarăşi s-a întâlnit cu jupăniţa Calea şi i-a cerut asprii, însă jupăniţa Calea n-a avut asprii să plătească ci a pus acel zălog la doamna Stanca şi l-a ţinut multă vreme până a venit în ţară în zilele domniei mele, la Episcopie la Râmnic şi a trimis doamna Stanca după acei aspri. Apoi jupâniţa Calea, când a văzut cartea doamnei, în acel ceas a trimis de olac toţi asprii, dar când au ajuns cu asprii, doamna Stanca murise de ciumă, iar banii i-a luat Bale spătarul şi i-a cheltuit la moartea doamnei Stanca la înmormântarea ei. Şi a răscumpărat acel sat Piria cu aspri 8.000, aspri gata înaintea părintelui Efrem de la Râmnic[…] şi înaintea mamei doamnei Stanca, Maria că¬lugăriţa şi înaintea doamnei Florica[…]”.
Din acest hrisov, al lui Radu Vodă Şerban, vedem că moartea Doamnei Stanca a survenit cu câteva zile înainte de emiterea lui în cancelaria domnească.
Un alt document, din anul 1627, vine să întărească satul Plăviceni Episcopiei Râmnicului, dania Doamnei Stanca pentru „pomană” și să rămână ca o mărturie că acolo, în reședința eparhială de la Râmnic, este locul „unde zac oasele ei”.
Împrejurările au făcut ca mormântul soţiei voievodului, ca şi altele, să fie jefuite şi distruse în timpul războiului ruso-turc din anii 1736-1739. După încheierea păcii şi revenirea Olteniei la Ţara Românească, Preasfințitul Climent a reclădit biserica episcopală şi a zidit Bolniţa episcopiei, între anii 1745-1746.
Focul dezlănţuit de un trăsnet, în fatidica zi de 7 aprilie 1847, a transformat în ruine Episcopia. În urma cataclismului reşedinţa episcopilor de Râmnic se va muta la Craiova.
Sfântul Calinic Cernicanul, uns episcop la 26 noiembrie 1850, începe un uriaş travaliu pentru refacerea bisericii şi a palatului episcopal, casele de la bolniţă, seminarul, „pe toate tocmindu-le cum cere rânduiala”. Pe un Ceaslov tipărit la Iaşi în 1797, s-au găsit următoarele însemnări ale Sfântului Calinic: „1852, Septemvrie 11, s-au pus temeliia bisericii din sfânta episcupie Râmnicu den judeţul Vâlcea, fiindu-că biserica, case arhiereşti, seminaru, erau ruenite de vechime şi de focul de la 1847”. Lucrările de ridicare a lăcaşului și a celorlalte clădiri au fost încheiate înainte de 1 ianuarie 1857. Aceste etape de rectitorire a reședinței eparhiale au făcut ca enigma mormântului Stancăi să se adâncească și mai mult.
Teoriile care susțin ca loc al înhumării trupului soției domnitorului în interiorul catedralei sau chiar în zona cuprinsă între biserică și palatul eparhial trebuie să țină cont de iminentul pericol al contaminării, cunoscut și de oamenii acelor vremuri. De regulă, se alegeau locuri izolate și numai atunci după ce se luau măsuri excepționale ca microbii molimei să nu se răspândească.
O piatră de mormânt ce ar aparţine doamnei Stanca, spartă în mai multe fragmente, a fost păstrată o perioadă în colecţia Seminarului din Râmnic, apoi a fost integrată în lapidariul mănăstirii Cozia şi adusă, în sfârşit, la Muzeul Judeţean Vâlcea, unde se păstrează şi astăzi.
Locul înhumării soției lui Mihai Viteazul rămâne neștiut, imposibil de reperat în teren, continuând să dea naștere la nenumărate discuții și controverse, care se vor stinge numai în urma unor cercetări arheologice sistematice sau în chiar a unei descoperiri întâmplătoare.
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella