Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră

Deputatul Dumitru Lovin intervine la Ministerul Economiei pentru deblocarea situaţiei grave de la Alunu ediție tiparită

07 Feb 2019
Prin intermediul unei interpelări, deputatul Dumitru Lovin îi cere ministrului Economiei, Niculae Bădălău, să intervină pentru stingerea litigiilor dintre Complexul Energetic Oltenia şi Primăria Comunei Alunu.
„La ora actuală, Primăria Alunu are conturile blocate, iar acest lucru are repercusiuni dramatice asupra comunităţii locale. Este o situaţie care are o rezolvare foarte simplă, dacă se doreşte. În urmă cu câţiva ani, primăria a perceput Complexului Energetic Oltenia, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, o taxă de excavare de 3,7 milioane de lei. CEO a achitat-o, iar ulterior a contestat-o. Pe fond, două instanţe, respectiv Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti, au dat câştig de cauză Primăriei Alunu. Mai târziu, însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o soluţie în favoarea CEO”, i-a explicat parlamentarul ALDE ministrului Economiei, după o discuţie avută cu viceprimarul David Ciobanu.
Dumitru Lovin a mai făcut cunoscut că, după decizia ÎCCJ, CEO s-a îndreptat împotriva Primăriei Alunu, ajungându-se recent la o executare silită. „Fosta administraţie a comunei a folosit o mare parte din bani pentru anumite investiţii şi, în aceste condiţii, suma respectivă nu a putut fi returnată. Până în prezent, cu eforturi colosale, noua conducere a localităţii a reuşit să achite 1,2 milioane lei, iar pentru restul s-a ajuns la o înţelegere cu CEO - plata să se facă eşalonat. Complexul Energetic Oltenia s-a răzgândit însă acum şi vrea toţi banii o dată, aşa că a blocat conturile primăriei. Este limpede că primăria nu are de unde să achite 25 de milioane de lei dintr-o dată şi trebuie găsite soluţii raţionale”, a adăugat parlamentarul, solicitându-i ministrului Economiei ca, prin reprezentanţii săi de la CEO, să medieze şi să stingă acest conflict.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella