7 ambulanțe noi au sosit la Vâlcea

Joi, 27 decembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a fost prezent la recepţia primelor 7 ambulanţe noi care au sosit la Vâlcea, din lotul de 23 de autospeciale repartizate de Ministerul Sănătăţii judeţului nostru. Cele 7 ambulanţe, echipate la standarde europene, care vor înnoi parcul auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea şi al punctelor sale de lucru din judeţ, vor fi repartizate celor două municipii ale judeţului Vâlcea - Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, dar şi localităţilor Bălceşti, Brezoi şi Sineşti.

„Mă bucur sincer că astăzi, într-o zi de sărbătoare, le pot da o veste bună vâlcenilor. A început dotarea cu ambulanţe noi, echipate cu aparatură de ultimă generaţie, a Serviciului de Ambulanţă Vâlcea. Primele 7 ambulanţe de tip B1 şi B2 au sosit deja şi vor ajunge nu numai în Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, ci şi în Brezoi, Bălceşti şi Sineşti, unde Ambulanţa Vâlcea are puncte de lucru. Este vorba de un prim lot de autospeciale din totalul de 23, pe care Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, le-a repartizat judeţului Vâlcea, la solicitarea noastră. Deşi le doresc vâlcenilor să fie sănătoşi şi să nu aibă nevoie de serviciile Ambulanţei, îi asigur că noile autospeciale sunt dotate cu aparatura necesară acordării primului ajutor şi transportului, în siguranţă, către unităţile spitaliceşti a celor aflaţi în suferinţă, iar anul viitor vor ajunge în judeţ şi celelalte 16 ambulanţe.

Cu un parc auto întinerit, Serviciul de Ambulanţă Vâlcea, asemeni Spitalului Judeţean de Urgenţă, în care s-au realizat investiţii majore, îşi va îmbunăţăţi substanţial calitatea serviciilor medicale acordate vâlcenilor, în faţa cărora ne-am angajat să vom moderniza sistemul sanitar.

Şi fiindcă astăzi este Sfântul Ştefan, iar peste câteva zile intrăm într-un Nou An, le urez atât sărbătoriţilor de azi, cât şi vâlcenilor să fie sănătoşi şi fericiţi şi să se bucure de aprecierea şi iubirea celor dragi. Mulţi ani de acum înainte!” a declarat Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

16
Ian2020
Despre morți numai de bine!

Despre morți numai de bine!

Written byRomeo POPESCU

"În singuratate înveți rugăciunea și meditația care îți arată că ea, singuratatea, nu există." - Ioan Gyuri Pascu Despre regretata Cristina Țopescu este vorba. O tragedie neașteptată. Nici nu a început bine anul și o veste dramatică a întristat România....

Opinii

06
Ian2020
Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Written byMagda POPESCU

Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri. Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în...