FOTO: Surprinși de jandarmi în timp ce comercializau materiale pirotehnice în mod ilegal

În această perioadă, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea au organizat și coordonat mai multe acțiuni punctuale pe linia deținerii și comercializării materialelor pirotehnice.

Pe raza orașului Horezu, respectiv pe strada Unirii, jandarmii vâlceni au depistat un bărbat ce încerca să comercializeze 5.580 petarde.

S-a stabilit faptul că, M.I.M în vârstă de 26 de ani, nu deținea documente specifice pentru astfel de materiale, și nu avea calitatea de pirotehnician autorizat sau artificier.

De asemenea, în zona Parcului Central din municipiul Drăgășani, alte două femei și un bărbat au fost surprinși în timp ce comercializau materiale pirotehnice. Astfel că, G.M.A în vârstă de 26 de ani, P.R. de 41 și F.R. de 49 de ani, dețineau aproximativ 15.000 petarde, având scopul de a le comercializa, fără a deține documente specifice, sau autorizații de specialitate în ceea ce privește regimul materiilor explozive.

Toate documentele de sesizare întocmite de jandarmii vâlceni și materialele pirotehnice confiscate au fost predate către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu materiale pirotehnice, conform Legii 126/1995 art.37, lit.a privind regimul materiilor explozive.

Astfel de acțiuni vor avea loc in continuare pe raza județului Vâlcea în această perioadă.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...