Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Varujan Vosganian, un ministru degeaba și un actor de doi lei

07 Iul 2013

 vosganian_pref_oltchim-(2)-copyDiscurs politicianist și batjocoritor al ministrului Economiei la Vâlcea, la întâlnirea cu sindicatele. Ministrul Vosganian și-a etalat măsura incompetenței și neputinței la întâlnirea cu sindicatele din cadrul Oltchim din sala mare a Prefecturii Vâlcii. A demonstrat că este și slab informat și că habar nu are despre Oltchim și problemele acestuia. Dacă la economie nu se pricepe, ne-a dat gata la literatură. Vosganian l-a comparat pe sindicalistul Diculoiu cu Hamlet, în încercarea de a-i închide gura acestuia.

" Oltchimul era și vândut și îndatorat. Numai bordurile, panselele și păsările care zburau pe cer nu erau gajate. O situație care n-a mai existat ca un combinat care este unul dintre cele mai bune din punct de vedere tehnologic din Europa cu patente de zeci și zeci de milioane de euro ajunsese îndatorat cu aproape 1 miliard de euro și gajat complet. Toți cei care s-au făcut responsabili de acest lucru ar fi bine ca acum să tacă. FMI a spus că n-are rost să pierdem vremea cu Oltchim. Închideți-l și terminați cu el. Oltchimul pe care l-am moștenit eu valora în ochii creditorilor un maldăr de fier vechi" "a spus ministrul la începutul șiedinței.

În timpul discuțiilor, când spiritele s-au încins, realizând că vor scăpa situația de sub control, liderii de la București, prin tertipuri ieftine, au încercat să minimalizeze importanța liderului de sindicat Diculoiu, ba mai mult, atunci când acesta a ridicat problema bonurilor pentru combustibil, Vosganian a băgat mâna în buzunar, spunând că îi dă el banii. Un gest de manelist, vorba unui sindicalist, nicidecum de oficial al statului român, care administrează economia acestei țări. Cu toate acestea, nu au reu șit să-i închidă gura lui Diculoiu, care a prezintat doleanțele membrilor din Sindicatul Liber Oltchim, singurul sindicat reprezentativ la nivelul combinatului. " V-am cerut să începeți cu strategia de funcționare a Oltchim. Din ianuarie, de când s-a declarat insolvența, plutim în derivă. Vă rog să ne prezentați strategia, dacă o aveți, să o putem transmite și noi la salariați. Să vedem de unde mai dați salarii pe iulie și august, că trei luni v-a ajutat AJOFM-ul? Vă rugăm prezentați-ne strategia de funcționare și de privatizare a Oltchim. Mă interesează în mod expres ce măsuri luați cu administratorii judiciari, care au preocupări să aducă pe postul de directori prieteni, rude și.a.m.d. De faptul că administratorii judiciari au o organigramă stufoasă cu 23 de directori. Vă cer și am solicitat și premierului Ponta o comisie guvernamentală condusă de Ionel Blănculescu pentru o analiză viabilă. Domnul Piperea și domnul Bălan nu au alte preocupări decât să spună aici că se plătește pentru ma șina sindicatului 300 lei" "a susținut, cu tărie, Mihai Diculoiu.

 vosganian_pref_oltchim-(1)Daniela Pană cea perversă

Perversă însă a fost atitudinea ministresei Pană, cea cu dialogul social, care dialoghează doar cu cine îi convine. Adeptă probabil a principiilor lui Machiavelli, " Dezbină și stăpânește" , aceasta a ținut să sublinieze " Domnul Diculoiu este externalizat. Pentru cetățeanul de rând, vrea să se șitie că în sală mai este un sindicat, cu oameni care nu sunt sco și din producție " referindu-se la sindicatul Victoria al lui Corneliu Cernev. Nu mai amintim despre penibilul situației, atunci când a vorbit Cernev, iar doamna ministru Daniela Pană a căzut în visare, uitându-se galeș la psedo-sindicalistul, care încă se mai visează director. " Aș vrea să vă mulțumesc că ați venit la Rm. Vâlcea. În ceea ce privește capitalul de lucru, lucrurile au evoluat de la ultima noastră întâlnire. Este adevărat că există o serie de inadvertențe în ceea ce privește organigrama și șitatul de funcții. Este normal ca cei care au plecat, cei 930, să- și primească drepturile salariale, iar cei care au rămas e bine să șitie pe ce venituri mizează în fiecare lună" - a ciripit Cernev, adânc recunoscător stăpânilor de la București.

Sindicalistul Vîncea i-a dat-o peste bot lui Vosganian

Enervat peste măsură de gestul ministrului de a-i da bani lui Diculoiu, vicepreședintele Cartel Alfa Vâlcea, Ionel Vîncea, a reu șit să-l reducă la tăcere pe ministrul Vosganian. " Faceți foarte mult rău Oltchimului, dacă dvs. prin atitudinea asta lăsați sentimentul că la Oltchim se face circ. Circ s-a făcut anul trecut și mie mi-e destul! Gândiți-vă la românii care suportă pierderile din anii trecuți care s-au făcut când dvs. îi reprezentați pe sindicaliști. Dacă dvs. continuați așa, se va înțelege că Oltchim n-are altă soluție decât să fie telenovelă la televiziuni" "a glăsuit ministrul.

" Domnule ministru, vă rog să nu mă enervați, că vă scot factura de la Oltchim din campania electorală, bani dați ca să ie șiți voi ăștia de la USL" "i-a aruncat în față Ionel Vîncea. La această remarcă, Vosganian a tăcut chitic, pentru că, într-adevăr, cine din USL își dorește să se vadă cât au supt politicienii din Oltchim, însă noi cei din presă am fi curio și să aflăm câți bani din Oltchim s-au dus în campaniile electorale și în conturile partidelor politice. Așadar, îi solicităm public domnului Vîncea să prezinte actele contabile din care reiese că Oltchimul a finanțat campanii electorale,  partide politice sau politicieni.

MAGDA POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella