Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


În prezența lui Ludovic Orban, de Centenar, PNL a premiat profesioniştii Vâlcii

19 Dec 2018
Joi, 13 decembrie 2018, începând cu orele 18.00, filiala Vâlcea a Partidului Naţional Liberal a organizat „Gala Liberală Centenar”, un eveniment excepţional organizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. Această Gală a reprezentat un elogiu adus de reprezentanţii PNL profesionalismului, principiilor sănătoase şi carierelor solide clădite prin muncă. În contextul degradării constante a vieţii socio-profesionale din ultimii ani, la ceas de sărbătoare centenară a României Mari, liberalii vâlceni au adus în lumina reflectoarelor 100 de vâlceni care, prin activitatea de excepţie, contribuie constant la dezvoltarea patrimoniului de valori din judeţul Vâlcea.
Toţi cei 100 de vâlceni laureaţi sunt personalităţi marcante în domeniul în care activează, cu performanţe profesionale incontestabile şi cariere solide bazate pe respectarea principiilor etice şi deontologice, fapt ce le-a adus recunoaşterea comunităţilor în care activează. Cei 100 de vâlceni premiaţi au fost selectaţi din toate domeniile de activitate, câte 10 pe fiecare dintre următoarele sectoare de activitate: serviciul public; antreprenoriat; educaţie; sănătate; tehnică, cercetare şi inovare; cultură; profesii liberale; sport; voluntariat şi societate civilă; tineri de succes.
Nume sonore din toate domeniile de activitate au răspuns invitației PNL Vâlcea, iar printre ele i-am regăsit pe Dumitru Popescu (ARCA), inventatorul care a inovat domeniul fabricării rachetelor cu care se poate ajunge în spațiu, Laurențiu Ploscaru, tânărul matematician care a obținut cele mai înalte distincții la olimpiadele internaționale de matematică, Bogdan Deac, cel mai tânăr mare maestru șahist all-time din România, fostul ministru de Externe, diplomatul Lazăr Comănescu, actorul Florin Zamfirescu, profesoara Victoria Gibescu, doctorul Gheorghe Ristescu, profesor dr. Gheorghe Ploaie, pictoriţa Tina Popa, filologul Eugen Negrici, antrenorul emerit Laurenţiu Stilea, fostul fotbalist Marian Başno, artistul opincar Alexandru Ilinca și mulți alții. Distincțiii au fost oferite și unor firme din Vâlcea, dar și unor asociații și fundații.
La Gală a fost prezent și președintele PNL, Ludovic Orban, care l-a premiat pe vâlceanul Laurențiu Ploscaru și care în discursul său le-a amintit celor prezenți că liberalii au marcat istoria României, figuri proeminente liberale jucând un rol cheie în destinul țării noastre, dar și despre politica din zilele noastre. Premiile au fost acordate de toţi membrii PNL prezenţi la acest moment festiv.
Evenimentul organizat de liberalii vâlceni a fost unul de înaltă ţinută, care a ridicat cu siguranţă standardele comportamentului politic în spaţiul public vâlcean. PNL Vâlcea a ales să aducă în atenţia opiniei publice personalităţi apolitice şi profesionişti dovediţi, considerând că societatea românească are nevoie de modele morale şi exemple de reuşită profesională. Liberalii consideră că vâlcenii trebuie să-şi cunoască şi să-şi preţuiască semenii care au arătat că se poate reuşi în viaţă şi în carieră prin forţe proprii, prin muncă susţinută, prin învăţare continuă şi prin respectarea unor principii solide.
Gala Liberală Centenar a reprezentat şi un moment pe care liberalii vâlceni îl consideră definitoriu pentru următorii ani, în sensul în care această gală să fie începutul unei “reveniri la normalitate”, în care respectul, promovarea competenţei, a profesionalismului şi implicarea civică să fie regula şi nu excepţia, aşa cum, din păcate, este acum.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella