Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră

Deputatul PSD Vasile Cocoş lucrează la o lege prin care persoanele cu handicap, nedeplasabile, vor fi scutite de evaluările periodice ediție tiparită

04 Dec 2018

Deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Cocoş, vine în întâmpinarea persoanelor cu handicap sever, nedeplesabile şi spune că se lucrează la o lege prin care aceste persoane ar urma să fie scutite de evaluările periodice.
„Am văzut ştiri, materiale de presă, am primit sute de sesizări de la persoane care vin an de an, cu părinţii sau copii în braţe la comisiile de evaluare, deşi suferă de handicap sever nevindecabil. Ni s-a cerut să facem ceva în acest. Camera Deputaţilor a votat un proiect prin care persoanele cu handicap din România ar putea beneficia de o serie de măsuri ce le-ar ajuta să se bucure de drepturi reale și ușurarea participării la viața socială și economică. Aceste măsuri, printre care și eliminarea reevaluărilor periodice pentru anumite persoane cu handicap nedeplasabile, sunt cuprinse într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Camera Deputaților pentru dezbatere”, spune deputatul Cocoş.

O primă schimbare propusă prin acest proiect de act normativ vizează reevaluarea persoanelor nedeplasabile. Astfel, persoanele cu dizabilități nedeplasabile, indiferent de gradul de handicap, ce au afecțiuni care au generat probleme funcționale ireversibile și care nu pot urma programe de recuperare ar putea scăpa de reevaluările ce se fac, la interval de doi ani, la domiciliul acestora.

Altă schimbare propusă urmărește eliminarea cheltuielilor pe care persoanele care doresc să obțină un certificat de handicap sunt nevoite să le facă cu această ocazie. Mai exact, propunerea legislativă prevede că persoanele care ”solicită încadrarea în grad de handicap beneficiază de gratuitate pentru obținerea documentelor medicale și pentru evaluările medicale și psihologice solicitate în vederea întocmirii dosarului necesar evaluării complexe”.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella