Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră

VÂLCENI CARE FAC ISTORIE: Avocatul Fieroiu este unul dintre senatorii care au proclamat prin lege că 1 Decembrie este ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

În fiecare an, pe 1 decembrie, sărbătorim Ziua Naţională a României. În acest an, sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, eveniment de o importanță vitală pentru toți românii. În oraşe au loc parade militare, festivităţi, urmate de cinstirea participanţilor cu vin fiert şi sarmale (în unele cazuri). Românii din oraşele mici se bucură pentru ziua liberă şi privesc, eventual, festivităţile transmise în direct la televizor, însă puțini știu de ce sărbătorim Ziua Națională la 1 Decembrie, și nu altă dată.
La începutul anilor 1990, avocatul Octavian Fieroiu era senator și președinte al Comisiei Juridice din Senatul României. Din această calitate, vâlceanul Octavian Fieroiu este unul dintre senatorii care au făcut parte din comisia senatorială, constituită în vederea redactării proiectului de lege privitor la proclamarea Zilei Naționale a României. Astfel că, Octavian Fieroiu a scris la propriu istorie, iar mărturie stau imaginile alăturate acestui articol.
Considerăm că în aceste momente trebuie să sărbătorim și să ne respectăm valorile. Iar avocatul Fieroiu este unul dintre marii oameni ai Vâlcii, care face cinste acestui județ.

Galerie de imagini

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella