HOREZU: O nouă stațiune montană ia ființă la Vârful lui Roman! 6 pârtii de schi, hoteluri și restaurante de 5 stele

”Horezu va deveni pe harta României cea mai frumoasă stațiune turistică. Și aceasta nu este o glumă, este un fapt împlinit!”, susține Nicolae Sărdărescu.

O nouă staţiune de iarnă va fi deschisă în judeţul Vâlcea, prin inaugurarea, în noiembrie, a uneia din cele şase pârtii de schi care se construiesc la Vârful lui Roman, susține primarul orașului Horezu, social-democratul, Nicolae Sărdărescu.

Primarul este încrezător că noua stațiune va atrage un număr record de turiști în această iarnă, iar iubitorii sporturilor de iarnă vor putea schia aici de îndată ce vreme o va permite.

"Lucrarea este în faza finală. Au fost instalate toate sistemele care deservesc pârtia - tunurile de zăpadă, teleschiul, instalaţiile electrice etc. S-au amenajat şi spaţiile pentru toaletele publice, pentru servirea băuturilor calde şi pentru mâncare. S-au făcut, de asemenea, lucrările de amenajare a drumului de acces, astfel că, la iarnă, se va putea circula fără probleme. Aşteptăm doar să dea frigul şi pârtia va fi pusă în funcţiune", a declarat Nicolae Sărdărescu.

Investiția este realizată de un om de afaceri, Nicu Hagivreta, care şi-a propus ca, în următorii cinci ani, să construiască, pe culmile Munţilor Căpăţânii, o nouă staţiune de iarnă, cu şase pârtii de schi şi un complex turistic cu două hoteluri şi un restaurant, toate de 5 stele.

Prima pârtie are o lungime de 800 metri şi se află la cota 1.600 metri, celelalte cinci pârtii urmând să fie construite până la cota 2.100 metri.

Vârful lui Roman se află în Munţii Căpăţânii, la 14 kilometri de oraşul Horezu, foarte aproape de celebrul sat al olarilor horezeni, şi la aproximativ 60 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Zona s-a dezvoltat în ultimii 10 ani, fiind construite zeci de pensiuni şi case de vacanţă.

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...