Voi pe unde circulați, mai marilor conducători ai județului Vâlcea? (II)

 semne circulatieBĂTAIE DE JOC. În numărul trecut al publicației noastre, deschideam un subiect sensibil pentru toți șoferii. Spuneam atunci că autoritățile județului pur și simplu își bat joc de vâlceni. Infrastructura rutieră este la pământ, marcajele rutiere sunt, în multe zone, inexistente sau, acolo unde s-au amplasat totuși, sunt ruginite sau "ascunse" în spatele buruienilor. Vina cade asupra Consiliului Județean Vâlcea și a Secției de Drumuri Naționale Vâlcea, conducerile celor două instituții având obligația de a face marcajele axiale și de a amplasa semne de circulație. Dar, problema este că nu s-au sinchisit până acum, pentru că pe trei drumuri naționale ce străbat județul Vâlcea nu există niciun marcaj rutier, iar mare parte din drumurile județene nu sunt semnalizate rutier în niciun fel.

Este o adevărată aventură să străbați cu mașina, în lung și-n lat, județul Vâlcea. Toată ziua bună ziua, autoritățile județene se plâng că sunt prea multe accidente rutiere în Vâlcea, soldate cu victime omenești. Totul rămâne însă la stadiul de văicăreală, pentru că măsuri din punctul de vedere al infrastructurii rutiere nu s-au luat mai deloc până acum. Există mari porțiuni de drumuri județene și naționale în Vâlcea unde marcajele axiale lipsesc cu desăvârșire, iar semnele de circulație sunt ruginite, căzute pe marginea drumului sau "ascunse" în spatele vegetației. Răspunsul Consiliului Județean Vâlcea și al Secției de Drumuri Naționale Vâlcea este acela că nu există bani pentru aceste lucruri importante, însă dacă nu sunt în stare să caute finanțările județene, părerea noastră este că ar trebui să lase locul altora care au capacitatea de a rezolva aceste probleme.

 2013-09-03-14.01.37-copyTrei DN-uri fără marcaje rutiere

Ca o simplă curiozitate, am străbătut o parte din județ pentru a vedea pe ce tronsoane de drum nu s-au sinchisit autoritățile Vâlcii să rezolve problemele rutiere. Ei bine, cu stupoare am constatat că sunt trei drumuri naționale în județul nostru care nu au marcaje rutiere mai deloc. Este vorba de DN 64 Vlădești-Olănești, DN 67 B Drăgășani-Grădiștea și DN 65 C Bălcești-Horezu. Sarcina de a face marcajele axiale cade, în acest caz, în atribuția Secției de Drumuri Naționale Vâlcea, acolo unde directorul Eugen Mănescu pare că face o treabă de mântuială. Este drept că cel mai important DN din județ, DN7, este bine semnalizat și marcat din punct de vedere rutier, însă nu este suficient, domnule Mănescu. Sigur, scuza dumneavoastră, așa cum spuneam, este lipsa fondurilor necesare. Dar, acest lucru nu justifică faptul că puneți în pericol viața șoferilor ce străbat zilnic aceste drumuri naționale. Marcajul axial este extrem de important pentru conducătorii auto, mai ales pe timp de noapte, atunci când au loc majoritatea accidentelor grave. Dacă însă sensurile de drum nu sunt marcate în niciun fel, cum pot știi șioferii unde este linie dublă continuă, unde este discontinuă sau unde pot depăși și unde nu?! Poate dacă v-ați mișca fizicul prin județ, domnule Mănescu, ați constata că ocupați degeaba postul de director al Secției de Drumuri Naționale Vâlcea, pentru că nu vă îndepliniți deloc atribuțiile.

Trecerile de pietoni din preajma șicolilor sunt invizibile

O generalitate, atât pe drumurile naționale, cât și pe cele județene, o reprezintă invizibilitatea trecerilor de pietoni. În preajma școlilor, prezența masivă a copiilor este semnalizată cu vreo câțiva metri înainte, printr-un semn de circulație, însă un șofer nu își poate da seama cu exactitate unde este amplasată trecerea de pietoni pentru simplul fapt că ea nu se mai vede deloc. Așa cum spuneam, am identificat foarte multe zone cu această problemă, mai ales în mediul rural, acolo unde, de altfel, au fost extrem de multe accidente ce i-au avut ca victime pe pietoni. Dar, ca și în cazul marcajelor axiale, trecerile de pietoni nu au mai fost " vopsite" de ani de zile și nu se mai văd deloc.

Mai sunt însă, așa cum spuneam, și semne de circulație care sunt ruginite, "ascunse" de vegetație sau, pur și simplu, nu există. Am identificat aceste probleme în localitățile Tomșani, Ocnele Mari, Râmnicu Vâlcea, Gușoieni, Vlădești, Păușești sau Olănești. Vom continua să "căutăm" semnele de circulație inexistente și, pe această cale, lansăm și un apel către șoferii vâlceni să ia atitudine și să ne trimită pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. zonele cu probleme din Vâlcea pentru a le aduce în atenția Consiliului Județean Vâlcea și al Secției de Drumuri Naționale Vâlcea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...